decembrie 5, 2025

Padurarul de la Simleu prins de procurori si-a recunoscut vinovatia sa scape de puscarie

padurarul-de-la-simleu-prins-de-procurori-si-a-recunoscut-vinovatia-sa-scape-de-puscarie05_54963

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Şimleu Silvaniei au încheiat la data de 20 martie un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Moisi Alin, prin care s-a stabilit o pedeapsă rezultantă cu închisoarea de 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de delapidare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fals intelectual şi neglijenţă în serviciu, dosarul fiind înaintat Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că în primavara si vara anului 2014, inculpatul, pădurar în cadrul Ocolului Silvic „Măgura” Şimleu Silvaniei, a comercializat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, material lemnos din pădurea Composesoratului Halmăşd, în cantitate de 14,4 metri cubi, plus 300 fire corni, mai multor persoane, în schimbul sumei de 2.350 lei. Apoi, in toamna, a comercializat, în mod repetat, la diferite intervale de timp, material lemnos din pădurea Composesoratului Cerîşa, în cantitate de 17,5 metri cubi, mai multor persoane, în schimbul sumei de 3.250 lei. Cu alte cuvinte, padurarul vindea lemn din composesorat.
Ca vindea lemn, e doar una. Dar padurarul mai este acuzat si pentru ca, la data de 24 mai 2014 avea asupra sa o armă de vânătoare marca Baikal si două cartuşe marca „Sellier&Bellot” şi „Hornady”, toate în stare de funcţionare, deşi el nu este posesor de permis de armă;
In august 2014, Moisi Alin s-a indeletnicit si cu niste falsuri, întocmind un aviz de însoţire a materialului lemnos pe numele lui A.G. în care a consemnat, în fals, că acesta a beneficiat de trei metri cubi de masă lemnoasă.
Si nu doar ca prejudicia composesoratul, dar reiese ca a mai cauzat un prejudiciu de 6.839 de lei prin modul defectuos de indeplinire a atributiilor de seviciu in calitate de pădurar la Ocolul Silvic „Măgura” Şimleu Silvaniei, lucrand practic in paguba composesoratelor Halmăşd, Cosniciu de Sus, Cosniciu de Jos, Drighiu şi Cerişa.