OUG nr. 163/2020 privind cumpărarea de vechime în muncă a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare la finele lunii trecute.
Contractul de asigurare socială prevăzut de actul normativ se încheie în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă de către orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, mai multe condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială, nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în țară, în statele membre U.E. sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea, nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.
Documentele necesare pentru încheierea contractului de asigurare sunt actul de identitate al persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, în original și copie, procura specială autentificată în cazul încheierii contractului prin mandatar, declaraţia pe propria-răspundere din care să reiasă faptul că solicitantul îndeplinește condițiile pentru încheierea contractului de asigurare socială, aceasta din urmă completându-se la sediul Casei Județene de Pensii Sălaj.
Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020 se încheie numai pentru perioade anterioare lunii încheierii contractului de asigurare, durata maximă de asigurare fiind de 6 ani (72 de luni). Formularul de contract se completează la sediul Casei Județene de Pensii Sălaj.
Perioadele de timp pentru care se poate încheia contractul de asigurare sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare. În intervalul de 6 ani, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate.
Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul acestui act normativ poate fi solicitată până în data de 31 august 2021.
Contribuția lunară la contractul de asigurare socială este de 558 lei/lună, indiferent de perioada de timp aleasă.
Pentru mai multe lămuriri cu privire la cumpărarea de vechime în muncă puteți accesa site-ul www.cjpsalaj.ro sau vă puteți adresa compartimentului de specialitate – Evidență Contribuabili din cadrul instituției, la numerele de telefon 0260/660857 sau 0260/622145 int. 31.