Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege privind aprobarea OUG 8/2021. Această Ordonanță de Urgență are în vedere reducerea unor cheltuieli structurale și prevede, printre altele, eliminarea sporului de 30% la salariul de bază pentru personalul din prefecturi, implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemice, cu excepția prefecților și subprefecților.

Conform aceluiași document, nu se mai acordă voucherele de vacanță pentru acest an, deoarece valabilitatea celor emise în 2019 și 2020 a fost prelungită. De asemenea, în 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la 1.442 de lei, așa cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.135/2020. Începând cu anul 2022, valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflației, la care se va adăuga cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Cuantumul efectiv al majorării și data de acordare se vor stabili prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat.

Totodată, OUG modifică și Legea Educației Naționale în sensul stabilirii dreptului studenților înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să benefecieze pe parcursul anului calendaristic de tarif redus cu 50% la mijloacele de transport local în comun, pentru transportul intern-auto, transport intern-feroviar la toate categoriile de trenuri, la clasa a II-a, și transport intern naval.

Potrivit OUG, Legea nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar care ar fi trebuit aplicată din primăvara acestui an va intra în vigoare abia în aprilie 2022. Motivația este aceea că legea menționată instituie pentru personalul feroviar, atât în cadrul instituțiilor publice, cât și în cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat, generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare, de circa 978 milioane de lei.

Pe scurt, acest proiect de act normativ prevede înghețarea pensiilor în acest an, neacordarea de vouchere de vacanță în instituțiile și autoritățile publice, eliminarea sporului primit de angajații din prefecturi pentru implicare în activități de combatere a pandemiei, plata a jumătate din prețul biletelor pentru transportul studenților în loc de gratuitate și amânarea până în primăvara anului viitor a aplicării legii personalului feroviar.

OUG urmează să fie dezbătută la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.