Până la finalul anului 2021, inflația prognozată de BNR este de 5,6%. Astfel că ministrul interimar al Finanțelor, premierul Florin Cîțu, și ministrul Muncii, Raluca Turcan, au luat hotărârea de a majora valoarea bonurilor de masă de la 20,01 lei, cât sunt în prezent, la 20,9 lei.Ultima majorare a valorii tichetelor de masă a avut loc în luna aprilie a anului trecut, de la 15,18 lei la 20 de lei. Pe de altă altă parte, valoarea unui tichet de creșă va crește cu 10 lei.
Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăși cuantumul de 20,09 lei pe parcursul celui de-al II-lea semestru al anului 2021, începând cu luna octombrie, valoare ce se va aplica până în luna martie a anului 2022, se arată în Proiectul de Ordin al ministrului Finanțelor și al ministrului Muncii și Protecției Sociale.
Factorul decisiv al acestei minuscule așa-zise majorări este ultimul raport al BNR, care relevă faptul că, în lunile următoare, rata anuală a inflației se va înscrie pe o traiectorie ascendentă, atingând cota de 5,6 % în luna decembrie, cu 1,4 puncte procentuale peste valoarea proiectată în ultimul raport din luna mai.
“Din perspectiva inflației, pe termen scurt și mediu, riscuri majore continuă să fie asociate evoluțiilor viitoare a prețurilor materiilor prime de pe piețele internaționale, și, respectiv, evoluțiilor cotațiilor componentelor energetice de pe plan intern. În plan extern, în pofida tendințelor recente de creștere sincronizată a prețurilor materiilor prime, mecanismele declanșatoare au fost extrem de diverse, ceea ce complică identificarea cu acuratețe a unor tendințe în evoluția viitoare a prețurilor acestora: sincope în lanțurile globale de producție și distribuție (în cazul materialelor de construcții), un comportament speculativ pe bursele internaționale, fluctuații meteorologice (în cazul materiilor prime agroalimentare) etc. În plan intern, deși unele riscuri apreciabile de majorare a prețurilor la energia electrică și gazele naturale s-au materializat deja în raport cu scenariul de bază din luna mai, nu este exclusă persistența unor asfel de presiuni și în perioadele viitoare”, se scrie în raportul BNR.
În ceea ce privește valoarea sumei lunare ce se acordă sub formă de tichete de creșă, aceasta va fi de 490 de lei. Această valoare se va aplica inclusiv în 2022, în primele două luni ale primului semestru, potrivit Proiectului de Ordin al ministrului Finanțelor și al ministrului Muncii. În luna aprilie a anului 2020, bonurile de creșă au fost majorate de la 460 de lei la 470 de lei, iar în aprilie 2021, valoarea acestor tichete a crescut la 480 de lei.
Creșterea valorică a tichetelor de masă, cât și a tichetelor de creșă va avea loc începând cu luna octombrie a acestui an.