Dorin Abraham a recunoscut faptele comise şi i-a fost redusă pedeaspa maximă cu o treime.
Judecătoria Jibou l-a condamnat pe Dorin Abraham, angajatul agenţiei BCR Jibou care a sustras din conturile clienţilor peste 214.000 de euro, in prezent deţinut in arestul IPJ Sălaj, la pedeapsa inchisorii de opt ani pentru comiterea infracţiunii de delapidare, care se va executa cu privare de libertate, potrivit site-ului instanţei. Din pedeapsa de opt ani se va deduce perioada in care Abraham a fost arestat preventiv, incepand cu data de 7 decembrie 2010. Jibouanul este obligat şi să plătească statului suma de 2000 de lei, reprezentand cheltuieli judiciare. Sentinţa este cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru parchet şi părţile prezente la dezbateri şi de la comunicare pentru inculpatul arestat şi părţile lipsă. De asemenea, instanţa a decis să disjungă soluţionarea laturii civile a cauzei. Prin urmare va incepe un nou proces pentru recuperarea prejudiciilor materiale cauzate de către Dorin Abraham. Potrivit unor surse judiciare, Dorin Abraham a primit numai opt ani de inchisoare pentru că a recunoscut faptele comise şi datorită reformei in justiţie pedeaspa maxima i-a fost redusă cu o treime.