Oportunitate de business în centrul Zalăului

pietonala

 

Primăria Zalău intenționează să închirieze o nouă suprafață de teren în centrul orașului, în zona pietonală, pentru amplasarea unui chioșc.

Cei interesați să înceapă o mică afacere într-o locație cu vadul comercial deja format, vor putea comercializa aici produse de tip fast food sau grill, băuturi alcoolice și nealcoolice, vor putea amenaja o terasă în proximitatea chișcului sau vor putea amenaja un spațiu de consum în interiorul acestuia.

Terenul propus pentru a fi închiriat are o suprafață de 15 metri pătrați, este situat pe strada Unirii – zona pietonală, iar pentru asigurarea aspectului general al zonei modelul chioşcului va fi similar celor deja existente, executarea lui urmând să fie făcută pe cheltuiala chiriaşului.

Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitate de prelungire.

Închirierea se va face prin licitație publică, prețul de pornire fiind de 60 lei/mp/lună.Valoarea garanţiei de participare la licitaţia de închiriere va fi în cuantumul a două luni (tariful minim de pornire a licitaţiei/mp x suprafaţa închiriată x 2), respectiv 60 lei/mp/lună x 15 mp x 2 luni = 1.800 lei.

Înainte de organizarea licitației, este nevoie de acordul consilierilor locali pentru închirierea terenului, astfel că un proiect de hotărâre în acest sens va fi supus la vot în ședința din 27 februarie.