Redacția
Astazi, 31 august 2019, se sarbatoreste Ziua Limbii Romane cu scopul de a onora limba romana.
rn
Cand am studiat la scoala versurile, din poezia lui Alexei Mateevici, "Limba noastra-i o comoara, /În adâncuri înfundata/Un sirag de piatra rara/Pe mosie revarsata" versurile imi pareau exagerate. Cu timpul insa si mai ales datorita imigratiei in alte tari, am constat ca intr-adevar limba romana e o comoara. Asta am inteles-o in momentul in care la Universitatea Gregoriana, un coleg mi-a arata un text in limba spaniola si pe baza a ceea ce am invatat in italiana, plus limba romana, mi-a permis intelegerea textului fara sa fi studiat vreodata acesta limba. Nu neg ca, pe alocuri mi-am uitat limba si ca uneori in vine mai usor in minte, anumite cuvinte din alte limbii straine, decat cea din limba materna. In primi ani cand a inceput emigrarea romanilor, cine se intorcea acasa de prin Italia si vorbea ca Raducioiu, eram imediat pregatit sa scot piatra si sa-l acuz ca si-a uitata limba, insa de cand am fost constrans sa locuiesc in zone, unde nici picior de roman nu era, mi-am schimbat optica. Acum sa revin la ce vroiam sa va spun legat de "comoara", multi dintre noi care au emigrat in tarile straine din diverse motive, au putut constata ca in anumite tari cu dimenisiuni relativ apropiate Romaniei, diferenta dintre dialecte e asa de mare, incat poti spune ca in cadrul aceleiasi natiuni pe care o credea-i unita, gasesti popoare diferite, desi pretind ca ar fi acelasi popor. In Romania diferenta de limbaj, grai, ziceti cum vreti, dintr-o regiune sau alta, nu este asa de mare precum o regasesti in alte tari, iar dincolo de mentalitatea mioritica a fiecaruia, totusi nu se pune problema ca televiziunea de stat sa fie obligata sa traduca filmele pentru a-si invata locuitorii aceeasi limba. In sensul asta gasesc ca limba romana este o comoara a unitatii tuturor romanilor, pentru ca daca cineva ne fura sau ocupa un teritoriu, daca nu ni-l furam noi graiul, nu ni-l fura nimeni. O situatie care am intalnit-o des in Italia a fost ca, copiii romani, ai nostri pana la urma, intr-o forma sau alta au devenit ai altora. Intr-o intalnire dintr-o comunitate romaneasca , am incercat sa-i conving pe cei mici, atat timp cat suntem impreuna sa se vorbeasca doar romaneste, eu eram foarte bucuros cand intalneam colegi romani cu care mai puteam sa vorbesc romana, fara sa-i zic la pisica "gato". Insa, a fost foarte greu, pentru ca acesti copii au crescut acolo si chiar daca limba romana este limba bunicilor lor, nu o prea vorbesc, ceea ce duce la situatii in care cuvinte frumoase incarcate de emotii, palesc in fata zidului creat de aceasta emigrare la care multi au fost constransi. O situatie similara am intalnit-o si la copii arabi, despre care un reprezentant al lor se plangea in cadrul consultei strainilor in care reprezentam romanii, ca acasa nu mai vorbesc limba lor si acestia au probleme nu doar cu bunicii, ba chiar cu propriile mame.
rn
De abia acum vedem si intelegem consecintele emigrari (dezradacinare, lipsa fortei de munca, antagonism intre cei ramasi si cei plecati, etc), dar oare aceasta emigrare nu s-a produs si din cauza celor care sunt mai atenti la o virgula sau o cratima, decat la ceea ce voteaza,iar prin votul lor sau prin lipsa de reactie la continut, decat la forma, vorbelor aruncate de polticieni, au constrans pe altii sa plece?
rn
rn
Ioana Deac
