Olivia Drăgan nu a mai rezistat; a murit sambătă la Terapie Intensivă
Tânăra de 18 ani din Nușfalău a agonizat o săptămână pe patul de spital
Olivia Drăgan, de 18 ani, din Nușfalău a devenit în noaptea de sâmbătă spre duminică a doua victimă a tragicului accident petrecut exact acum o săptămână în Cizer (luni, 3 august, la ora 6.00 dimineața). Olivia a decedat pe patul de spital, după o săptămână de agonie de la accident și de la operația prin care s-a încercat salvarea ei.
În „mașina morții” s-au aflat patru tineri cu vârste între 16 și 19 ani. Mihaela Biriș, de 18 ani – fiica fostului consilier județean PSD și om de afaceri din Șimleu Gavril Biriș – și-a pierdut viața pe loc. Ceilalți trei tineri au fost transportați de urgență la Spital.
Olivia Drăgan a suferit cele mai grave traumatisme, fiind operată la șase ore după accident, cu diagnosticul de hematom cerebral. Viața Oliviei a depins apoi sută la sută de aparate. În primă fază, intervenția medicală părea că a fost salvatoare pentru Olivia. Cinci zile, fata de doar 18 ani a stat internată la Terapie Intensivă. Soarta nu a fost de partea tinerei din Nușfalău, care s-a stins în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Șoferul care a provocat accidentul, Alin Popa, de 19 ani, din Șimleu Silvaniei, este în afara oricărui pericol, în timp ce sora acestuia, Olimpia Popa, de 16 ani, a fost transportată de SMURD la clinica de chirurgie din Cluj-Napoca.
Frații Popa au scăpat cu viață, dar sora șoferului a fost grav rănită
Accidentul s-a petrecut în zorii zilei de luni, 3 august, la ora 6.00, la intrarea în Cizer dinspre Plesca, pe drumul județean 108 G. Mihaela Biriș se afla pe scaunul din dreapta față al autoturismului Dacia Logan care s-a lovit de un cap de pod într-o curbă periculoasă. În autoturismul înmatriculat în Arad condus de Alin Virgil Popa se mai aflau Olimpia Popa și Olivia Dragan. Mihaela Biriș a murit pe loc, în ciuda eforturilor depuse de echipajul de pe ambulanță, care a încercat resuscitarea victimei timp de o oră. stop_coloana Avea grave leziuni la cap, politraumatisme și artere rupte. Olivia Drăgan, din Nușfalău, a fost operata la Spitalul din Zalău luni în jurul orei 12.00, cu diagnosticul de hematom cerebral. Surse medicale spuneau dinainte de operație că starea ei era critică, cu șanse slabe de a supraviețui. Olimpia Popa a fost transportată de SMURD la Cluj, cu fracturi multiple la piciorul drept. Șoferul a scăpat practic nevătămat.
Inspectoratul de Poliție Județean informeaza că accidentul s-a produs din cauza că șoferul a adormit la volan, a patruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un cap de pod.
Olivia Drăgan și Mihaela Biriș erau doi copii de excepție
Toți cei patru tineri implicați în accident sunt elevi ai Colegiului Național Simion Barnuțiu din Șimleu Silvaniei.Directoarea Colegiului Național Simion Barnuțiu din Șimleu Silvaniei, Bianca Șerban, i-a fost Mihaelei Biriș diriginta. Desprea ea are doar cuvinte de lauda. Spune ca a fost un copil model și a participat doi ani la rând la olimpiada naționala la discipline economice. Mihaela a fost admisa la buget la FSEGA Cluj. A avut media 9,63 la examenul de bacalaureat.
Olivia Maria Dragan a terminat și ea clasa a XII-a și a fost admisa la Facultatea de Medicina din Cluj-Napoca. A promovat examenul de Bacalaureat cu media 8,84.
