Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj desfășoară în această perioadă, activități pentru verificarea modului de deținere al animalelor și pentru sancționare faptelor care încalcă normele legale în vigoare.

În cursul săptămânii trecute, alături de comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sălaj, au efectuat un control, în comuna Sâg, pentru verificarea condițiilor de deținere și bunăstare a animalelor, în cadrul căruia au fost identificate și examinate mai multe animale.

În urma acestui control, nu au fost constatate încălcări ale legislației în domeniu cu privire la asigurarea condițiilor de adăpostire, îngrijire si atenție, acestea fiind asigurate în mod corespunzător.

La Ograda Fermecată, locație atât de îndrăgită de copii, viețuiesc trei alpacale, patru lame, un cangur pitic, un exemplar din specia Zebu, două exemplare din specia Emu, trei ponei, doi păuni și patru exemplare din rasa Chinchilla.

”Ca urmare a aspectelor constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională iar deținătorii animalelor au fost instruiți cu privire la obligațiile care le revin potrivit legislației specifice în domeniu, precum și consecințele nerespectării acestora. Acțiunile comune de inspecție si control vor fi continuate în întreg județul Sălaj, în vederea verificării legalității deținerii, comercializării și/sau transportului în scopul comercializării animalelor”, precizează IPJ Sălaj.