Anul scolar 2011-2012 a debutat ieri cu mare fast. Fiecare scoala a incercat sa aduca in fata elevilor si a parintilor cel putin un oficial din administratia locala, judeteana sau din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj. Directorii si profesorii au reusit sa organizeze jocuri si programe pentru ca elevii sa priveasca cu ochi buni inceperea anului scolar.
Elevii de clasa I – primiti cu baloane
La Scoala Gimnaziala „Simion Barnutiu”, directorul Maria Lupsa i-a primit pe elevii de clasa I cu baloane colorate si muzica. Dupa prezentarile de rigoare, elevii nerabdatori au lansat baloanele in aer, drept simbol al implinirii visurilor si idealurilor. In aplauzele audientei, grupul frumos colorat de baloane a plutit in aer pret de cateva minute. La festivitate au participat Cristian Ionescu, vicepresedintele Consiliului Judetean Salaj, si Daniel Sauca, managerul Centrului de Cultura si Arta. Fiecare invitat al Scolii a transmis mesaje de incurajare pentru bobocei si pentru elevii din clasele a VIII-a. Parintii au fost indemnati sa se implice in activitatea scolara a elevilor, astfel incat rezultatele lor sa devina tot mai bune.
Tiberiu Marc si Radu Capilnasiu – la CNS
La Colegiul National Silvania au fost prezenti presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc si primarul municipiului Zalau, Radu Capilnasiu. I-au incurajat pe liceeni sa acorde o mai mare atentie studiului, cu argumentul ca in dezvoltarea societatii este implicata in mod direct scoala. Prefectul Alexandru Vegh a ales sa nu faca discriminare intre unitatile de invatamant si a transmis un mesaj in format on-line la toate unitatile din judet. „Am vrut sa ma asigur ca mesajul meu va fi primit de toti elevii, iar timpul nu-mi permitea sa merg la fiecare scoala. Am ales sa transmit mesajul meu in format electronic catre toate unitatile de invatamant”, a declarat Vegh.
Ioan Abrudan a inceput anul scolar la Fildu de Mijloc
Inspectorul scolar general, Ioan Abrudan, desi anuntase ca va alege intre Scoala Gimnaziala „Mihai Eminescu” si Scoala Gimnaziala „Gheorghe Lazar”, ambele din Zalau, a fost prezent la festivitatea de deschidere a anului scolar la Scoala Gimnaziala „Porolissum”. Timpul i-a permis inspectorului sa participe si la festivitatea organizata de Scoala Gimnaziala Fildu de Mijloc, comuna Fildu de Jos. „Am reusit sa ajung si la Fildu, dupa cum mi-am propus. Aici a fost inaugurata scoala, lucrari efectuate prin program guvernamental. Mesaje am transmis tuturor elevilor, profesorilor si parintilor din judet„, a declarat Ioan Abrudan. Ceilalti inspectori din Cadrul ISJ Salaj s-au imprastiat prin judet. Spre exemplu, inspectorul Viorel Lungu a fost oaspete al Liceului Teoretic „Ion Agarbiceanu” din Jibou, alaturi de primarul orasului Jibou, Eugen Balanean.
Scoala a inceput fara evacuare si fara rechizite gratuite
Referitor la aspectele legate de simularea evacuarilor in caz de calamitate, propuse pentru primele zile ale anului scolar, inspectorul Ioan Abrudan a precizat ca in toate unitatile de invatamant vor fi efectuate simularile pe parcursul primei saptamani de scoala, nicidecum nu s-a vorbit despre prima zi a anului scolar. „Ar fi fost bine daca exercitiul se realiza inca din prima zi. Directorii scolilor au transmis Inspectoratului programul stabilit pentru acest exercitiu. Noi, la randul nostru, am transmis datele Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta. Acestia vor efectua verificari alea-toriu. Vor merge pe nepusa-masa la scoli si vor constata daca s-au indeplinit instructiunile”, a declarat Abrudan. Cat despre rechizitele gratuite acordate elevilor nevoiasi, acestea vor ajunge la ei abia la sfarsitul lunii septembrie. Pana atunci, parintii sunt nevoiti sa scoata bani din buzunar pentru a le asigura copiilor obiectele necesare sa frecventeze cursurile.