Angajatorii salajeni au pus saptamana aceasta la dispozitia celor aflati in cautarea unui loc de munca doar 169 de locuri de munca. Oferta este cu mult inferioara celei de saptamana trecuta cand, prin Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj, erau disponibile peste 350 de locuri de munca. Romeo Sarca, directorul AJOFM Salaj, explica acest fenomen drept consecinta a bursei locurilor de munca organizat in urma cu o saptamana. „O mare parte a locurilor de munca au fost ocupate cu ocazia Bursei locurilor de munca din 23 septembrie. Au fost selectate in vederea angajarii peste 100 de persoane. Probabil ca angajatorii au gasit forta de munca necesara desfasurarii activitatii si nu mai au disponibile atat de multe locuri vacante”, a declarat Romeo Sarca. Totusi, industria confectiilor ramane si in aceasta saptamana principalul ofertant, punand la dispozitie 71 de locuri de munca vacante. Secundul ofertelor este domeniul serviciilor, cu 60 de locuri de munca. O scadere brusca de oferta se inregistreaza in industria alimentara cu doar 11 posturi disponibile, in timp ce saptamana trecuta au fost disponibile 60 de posturi. Industri lemnului, constructiile si comertul isi pastreaza media locurilor de munca vacante, 11-12 posturi. Oferta completa a locurilor de munca, precum si conditiile cerute de angajatori, pot fi consultate la sediul AJOFM Salaj.