Preşedintele american, Barack Obama, a pariat pe o bere cu premierul britanic, David Cameron, că Statele Unite vor invinge Anglia in meciul de sambătă din cadrul Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud.
Cei doi lideri au avut sambătă o convorbire telefonică, in cursul căreia au discutat despre situaţia din Afganistan şi Iran, despre poluarea din Golful Mexic, provocată de scufundarea unei platforme petroliere exploatate de grupul britanic BP, şi despre meciul de fotbal dintre selecţionatele americană şi engleză.
„Preşedintele a remarcat că Statele Unite sunt favorite in măsura in care au ieşit de mai multe ori invingătoare in confruntările desfăşurate intre cele două ţări la Cupele mondiale precedente”, conform comunicatului Casei Albe.
„Iar preşedintele a pariat cea mai bună bere blondă contra celei mai bune beri americane pe o victorie a Statelor Unite impotriva Angliei”, adaugă comunicatul.