Oare cand suna desteptarea?
Dupa lozincile de Ziua Nationala, citeam zilele trecute randurile unui sociolog, care vorbea de "un cetatean care nu mai vrea sa fie roman". Trist. Cu atat mai trist cu cat este un adevar. Sunt multi care, mai intr-o doara, mai in serios, spun ca nu-i mai intereseaza tara asta. O spun de fapt pentru ca ii doare sufletul de ce se intampla si nu vor sa fie considerati partasi la distrugerea neamului. Si nu ma refer doar la cei care si-au gasit un loc mai caldut prin alte tari. Mai este insa o categorie. A celor care ne conduc, cocotati pe spinarea celor multi, care striga in gura mare ca sunt romani, ca le pasa, dar ii doare numai de averile lor si ii mai doare in cot de ce se intampla cu noi, cei carora ne pasa fara sa clamam. Pentru ei, cinstea, corectitudinea, iubirea de glia stamoseasca sunt date disparute. Politicieni penali, frati intru fatarnicie, acestea sunt probele pe care le da societatea cand vine vorba de tara si de valorile ei. Citeam ca la Academie s-a discutat despre necesitatea unui proiect de tara, despre salvarea satului romanesc. Nu-i rau, dar solutiile au lipsit cu desavarsire. Pana la urma, e care pe care. Ori ne aduc ei la faliment, in beneficiul averilor lor, ori romanii se vor descotorosi de ei. Multi romanii deocamdata pleaca in alte tari, unde pot trai decent. Contextul international este favorabil emigrarii. Romanii sunt primiti peste hotare si sunt tratati corect. Cei care raman ar trebui insa sa dea sens imnului national, care spune "Desteapta-te, romane!"
