Primele două locuri ale podiumului competiției „CUPA 25 OCTOMBRIE EDIȚIA 2024”, proba de „ArmyFit”, au fost ocupate vineri, 4 octombrie, de două echipe ale Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Sălaj.

Echipa mixtă formată din maior Oana-Simina But și plutonier Sebastian-Ionuț Matiș a câștigat locul I. Echipa masculină formată din plutonier-adjutant Alexandru-Eugen Muscă-Barna și plutonier-major Paul-Ionuț Crișan s-a clasat pe locul II.

Competiția s-a desfășurat în municipiul Satu Mare, cu participarea mai multor echipe aparținând structurilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională din județele Bihor, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Potrivit informării Jamdarmeriei Sălaj, concursul, structurat pe probe de anduranță, precizie și forță, a fost organizat de către Batalionul 52 Geniu „Tisa”, în contextul premergător aniversării Zilei Armatei României.

În decembrie anul trecut, Oana But a obținut locul I la Cupa Structurilor de Forță, tot la Satu Mare. Atunci, alături de plutonier Diana-Daciana Erdei, a concurat la toate cele zece probe ale competiției de tip CrossFit, unde a fost nevoie să îmbine capacități fizice, tehnice, spiritul de echipă, forța și rezistența la efort. Și au reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.