Oamenii de afaceri se tem in 2017 de scaderea consumului si de posibilele masuri fiscale

Peste 60 la suta din managerii inclusi într-un sondaj de opinie realizat de KeysFin si preluat de Mediafax considera ca temperarea cresterii consumului este principala provocare pentru 2017, în timp ce 43 la suta s-au referit la incertitudinile legate de evolutia economica mondiala, 37 la suta au mentionat posibilele masuri fiscale, iar 24 la suta au indicat o potentiala crestere a inflatiei. Investitorii au mai precizat, printre altele, evolutia principalelor valute si blocajul financiar persistent.
„Temperarea consumului trebuie pusa în legatura directa cu stimulii fiscali. In 2016, cota generala a TVA a fost redusa de la 24 la suta la 20 la suta, iar cea la alimente coborâse deja la 9 la suta din 2015. Masurile s-au regasit în consum, care a accelerat puternic. Scaderea cu înca un punct procentual a cotei-standard de TVA de la 1 ianuarie 2017, cresterea salariului minim si reducerile de taxe si impozite promise de noul Guvern, însa, nu vor mai influenta la fel de mult consumul”, spun analistii de la KeysFin.
Potrivit oamenilor de afaceri intervievati în sondaj, este greu de crezut ca apetitul pentru consum al românilor va mai atinge nivelul record de anul trecut, mai ales ca asteptarile inflationiste sunt semnificative.
„Cresterea salariului minim de la 1 februarie va pune presiune pe companii si nu este exclus ca debuseul sa fie regasit într-o crestere generala a preturilor. Presiunile inflationiste vor fi accentuate si de posibila crestere a importurilor, pe fondul ofertei limitate de pe plan intern”, spun cei de la KeysFin. Potrivit analistilor, rata inflatiei în 2017 ar urma sa atinga nivelul de 2 la suta – 2,1 la suta. stop_coloana
Dupa ce, în anul 2016, consumul a fost principalul motor al cresterii economice de peste 4,1 la suta, evo-lutia economica din 2017 este privita tot în registru pozitiv, însa rezervat, de majoritatea investitorilor.
Chiar daca masurile de relaxare fiscala, de la reducerea TVA la 19 la suta la eliminarea mai multor taxe si impozite, alaturi de cresterea salariului minim pe economie de la 1 februarie 2017 ar trebui, teoretic, sa stimuleze suplimentar consumul, cei mai multi oameni de afaceri sunt destul de circumspecti privind continuarea ritmului accelerat de crestere economica, releva datele sondajului.
Temperarea cresterii economice a fost semnalata, de altfel, de ultimele date publicate de Institutul National de Statistica. „n trimestrul al treilea, avansul economic s-a temperat la 4,4 la suta fata de aceeasi perioada din 2015, dupa ce, în trimestrul anterior, PIB-ul crescuse la nivel anual cu 6 la suta.
Potrivit sondajului realizat de KeysFin, cei mai multi investitori (76 la suta) estimeaza ca moneda nationala va ramâne predictibila în 2017. Euro va fi cotat între 4,45 si 4,55 lei, cu mici fluctuatii în primavara si în toamna. Peste 20 la suta din manageri vad moneda nationala peste pragul de 4,6 lei pe euro.