Temperaturile la Zalau au ajuns pana la 37 de grade la umbra, saptamana trecuta. Cei care nu au respectat indicatiile medicilor si au iesit pe strada au fost doborati de canicula.
Potrivit dr. Ioana Tamas, directorul Serviciul Judetean de Ambulanta Zalau, in cursul zilei de joi a fost solicitata interventia ambulantelor in patru cazuri de lipotimii. Unei femei i s-a facut rau dupa ce a stat aproximativ o ora in autobuzul care stationa in Autogara Zalau, o alta persoana a lesinat la strandul municipal dupa ce a exagerat cu statul la soare.O alta persoana a cazut in zona Uz Casnic, fiind boborat de caldura si de cele cateva pahare de alcool consumate in plus, iar o alta persoana din Jibou a cazut pe strada, tot din cauza caldurii, au mentionat reprezentantii Ambulantei Zalau. Personalul medical de pe autospeciale acorda primul ajutor, insa majoritatea cazurilor sunt transportate la Unitatea de Primire a Urgentelor, cu exceptia celor care refuza transportul dupa ce isi revin.
Dr. Ioana Tamas ne-a spus ca ambulanta a fost solicitata zilnic in trei sau patru cazuri in care persoanele au cazut pe strada din cauza caniculei. Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, a transmis serviciilor de ambulanta sa lucreze la capacitate maxima in perioadele cu temperaturi extreme.
Medicii recomanda
Medicii recomanda populatiei sa evite, pe cat posibil, expunerea prelungita la soare intre orele 11,00 si 18,00. in zilele caniculare este recomandat consumul zinic a 1,5 – 2 litri de lichide, fara a astepta sa apara senzatia de sete. De asemenea, se recomanda consumul zilnic de fructe si legume proaspete (pepene galben, rosu, prune, castraveti, rosii) deoarece acestea contin o mare cantitate de apa. Este bine de stiut ca o doza de iaurt produce aceeasi hidratare ca si un pahar de apa. Berea, vinul, cafeaua, cola si baututrile carbogazoase trebuie evitate pe perioada caniculei.
Scapam de temperaturile extreme
in aceasta saptamana scapam de codul galben de canicula. Doar marti, mercurul din termometre va mai urca peste 30 de grade Celsius. in restul zile-lor din aceasta saptamana, temperaturile maxime vor varia intre 27 si 29 de grade, iar cele minime intre 13 si 16 grade. Pe cer isi vor face aparitia si cativa nori, iar spre sfarsitul de saptamana, meteorologii prevestesc si ceva ploi.
Oameni doborati de canicula
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...