Daca ieri jurnalistii din intreaga lume au sarbatorit Ziua Libertatii Presei, presarii din Romania au bifat doar in calendar acest eveniment. Searbad si fara motive de bucurie. Reporterii si stiristii din presa scrisa si din audio-vizual nu mai vad in aceasta zi prilej de sarbatoare nu numai datorita perioadei de criza pe care toti o traversam. Desi si acest lucru a avut repercusiuni drastice asupra vietii a sute si mii de jurnalisti pentru ca in ultimul an s-a produs falimentul a zeci de societati media si de difuzare a presei. Presarii romani sunt ingrijorati de constran-gerile la care sunt supusi, de atitudinea si mentalitatile ostile ale societatii. Se admite ca transformarile impuse de contextul economic au determinat schimbari ce se oglindesc nu doar in abordari, ci si in calitate. Multe din aceste schimbari sunt cauzate de diversele incercari ale clasei politice de a submina independenta presei, inexistenta unui dialog real dintre guvernanti si organi-zatiile de presa, sau problemele generate de fiscalitatile din domeniu. Dar majoritatea statelor europene acorda o importanta deosebita sprijinirii societatilor din presa prin aplicarea unor masuri economice, cum ar fi taxa pe valoarea adaugata pana la cinci la suta, sau subventiile directe, astfel incat sa nu fie mutilat dreptul cetateanului de a fi corect informat. E drept ca fata de anii epocii ceausiste romanii au acum parte de o cu totul alta presa, dar nu cea la care au visat probabil. Si parca pentru a confirma perceptia romanilor fata de modalitatea de exprimare a presarilor, organismele inter-nationale plaseaza Romania in ce priveste libertatea si indepen-denta de exprimare pe locul 88, aproape de Bolivia si Salvador. O dovada in plus ca democratia noastra nu este inca la ea acasa si ca garantarea dreptului la informare al opiniei publice e vorba-n vant. Si pana cand presa romaneasca nu va fi capabila sa isi manifeste rolul social viitorul nostru va ramane agatat in trecutul comunist.