O tanără de 24 de ani cu origini in Sălaj a fost impuşcată in cap de un proxenet
O tânără sălăjeancă de 24 de ani, Dulca Dalia, a fost împuşcată în cap ieri de un bărbat pe care bihoreanul.ro îl prezintă drept un cunoscut proxenet bihorean, Hladii Adrian. Acesta a răpit-o dimineaţă din locuinţa ei din Oradea, a dus-o cu maşina pe malul Crişului, unde a împuşcat-o cu sânge rece şi abandonat-o în automobil.
Publicaţia bihoreană bihon.ro a făcut ieri filmul crimei în relatările de peste zi. Din primele informaţii reiese că la ora 9.00 dimineaţa s-a iscat un conflictul în plină stradă din cauza tinerei de 24 de ani, cu origini în satul săljean Doh, comuna Măerişte, dar care locuia în Oradea, pe strada Barcăului, unde atacatorul a tras primele focuri de armă, asupra unui bărbat cu care Dalia a ieşit din locuinţă.
Hladii a aşteptat-o pe Dalia să iasă din complexul de locuinţe de pe strada Barcăului din cartierul Ioşia. Avea la el un buchet de flori. Văzând că fata vine însoţită, s-a iscat un scandal, în urma căruia Hladii a scos pistolul şi a tras mai multe focuri de armă spre bărbatul cu care ieşise Dalia din locuinţă. Unul dintre gloanţe a trecut prin parbrizul autoturismului cu care cei doi voiau să plece. Împuşcat în umăr, bărbatul rănit a luat-o la fugă pe strada Barcăului şi apoi pe strada Caraşului. “n urma lui pe caldarâm au rămas pete de sânge. S-au tras în direcţia lui 4 – 5 focuri de armă, de calibru mare, 8 sau 9 milimetri. Imediat după incident, atacatorul a luat-o pe Dalia cu forţa şi a fugit de la locul incidentului la volanul unui BMW seria 7 de culoare gri.
Primul apel la 112 a fost făcut de un muncitor care a auzit strigătele rănitului, iar mai apoi de un vecin. Poliţiştii au dat autoturismul în urmărire generală, instituind mai multe filtre în oraş.
Bărbatul rănit a fost transportat de un echipaj cu medic al Ambulanţei Oradea la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde a fost operat pentru a i se scoate glonţul, scrie bihon.ro.
Relatările martorilor oculari
„Noi eram la cafea şi am auzit două împuşcături afară, soţul s-a uitat pe geam şi nu a văzut nimic, după care s-a mai auzit încă o împușcătură. N-am ştiut ce se întâmplă exact, ei îşi lucrează la apartament, am zis că poate se aude de la lucrările din casă”, a declarat o vecină, citată de bihon.ro.
Fata locuia de aproximativ un an în complexul de pe strada Barcăului, iar vecinii, preluaţi de bihon.ro, spun că pe Dalia o vizitau mai mulţi băieţi, iar deseori se auzeau certuri. „În urmă cu ceva vreme s-au bătut şi o voce feminină striga ^nu da în mine la faţă, că se vede”, precizează unul dintre vecinii citaţi de bihon.ro. stop_coloana
Procurorii au luat probe de la locul crimei
„Confirmăm faptul că în urmă cu puţin timp această femeie a fost găsită împuşcată în zona capului în autoturimul cu care atacatorul a fugit de la locul faptei, autoturism abandonat pe o stradă din Oradea. La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă complexă formată din procurori criminalişti şi lucrători de poliţie, s-a efectuat cercetarea locului faptei, s-au identificat şi audiat persoane care au cunoştinţă despre eveniment, cercetarea continuând pe mai multe planuri în vederea identificării autorului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele. În măsura în care informațiile prezentate vor impune precizări de natura celor destinate publicităţii în raport de specificul cauzei şi stadiul anchetei în care se află aceasta, vă vom comunica în consecinţă”, precizează purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău, citat de bihon.ro.
Cine este suspectul Hladii Adrian,
căutat inclusiv de poliţiştii sălăjeni
Poliţiştii bihoreni preluaţi de bihon.ro spun că Hladii Adrian, de 38 de ani, din municipiul Oradea, are 1,73 m înălţime, constituţie robustă, păr negru, ochi căprui, dar nu se cunosc detalii despre îmbrăcămintea pe care o purta în momentul atacului. Acesta a fost dat în urmărire naţională şi în consemn la frontieră.
Poliţiştii bihoreni au luat ieri legătura cu colegii din toate judeţele învecinate, inclusiv cu poliţiştii din Sălaj, şi cu omologii din Ungaria. Au fost instalate filtre în trafic, se efectuează scotociri, la operaţiuni participând şi echipe de poliţişti însoţite de câini de urmărire.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, potrivit bihon.ro.
Contactată telefonic, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, ne-a confirmat că „şi IPJ Sălaj a fost informat cu privire la detaliile persoanei căutate”.
Cine este tânăra ucisă
Dalia Dulca, în vârstă de 24 de ani, are origini în satul Doh, comuna Măierişte, judeţul Sălaj. Tatăl ei, Duca Vasile a fost poliţist şi bodyguard al fraţilor Micula, renumiţi afacerişti din Bihor. S-a mutat din Măierişte la Oradea, apoi s-a căsătorit. Duca Vasile mai are un băiat din prima căsătorie, iar fata este din a doua căsătorie. In satul Doh mai trăiesc doar bunica fetei şi un unchi al ei.
