O adolescenta de nationalitate romana, stabilita in Canada, Amelia Deac, in varsta de 16 ani, nascuta la Bistrita, a castigat concursul de frumusete organizat de Agentia de Modeling Diamanza din Montréal. A fost desemnata astfel Miss Teen Diamanza. Potrivit site-ului agentiei, ea va obtine un portofoliu gratuit din partea agentiei, dar si sfaturi din partea specialistilor care o vor consilia atat inainte, cat si dupa sedinta foto. In cazul in care agentia va considera oportun, este posibil sa o angajeze pe Amelia, la fel cum a procedat si cu alte participante la editiile anterioare ale concursului. La jumatatea lunii iunie, Amelia Deac a transmis o scrisoare publicatiilor din judetul Bistrita-Nasaud prin care le-a cerut locuitorilor judetului sa o voteze. „Sunt originara din Bistrita, cu cetatenie romano-canadiana. Am 16 ani, sunt eleva a Colegiului International Saint-Louis din Montréal. Pe langa studiu, principalele mele pasiuni sunt artele plastice si dansul. Recent am fost selectionata sa particip in semifinala concursului Miss Teen Diamanza 2010, un concurs organizat de Agentia de Modeling Diamanza din Montréal care a inceput pe data de 1 iunie 2010. Competitia si dorinta mea de a iesi castigatoare m-au determinat sa fac apel la toti cei care cred ca merit un vot din partea lor”, scria Amelia, care a castigat concursul devansand alte zece competitoare.