Vineri, un tânăr de 19 ani din Ulmeni, județul Maramureș, a condus prin Cehu Silvaniei. Nu oricum, ci consumase înainte substanțe psihoactive.
Cel puțin asta a reieșit în urma testării cu aparatul drugtest al polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei.
Tânărul a fost oprit în trafic pentru un control de rutină la ora 8 dimineața, iar testarea a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive în organismul șoferului.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, polițiștii din Cehu Silvaniei au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unu vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, se precizează în informarea Biroului de presă al IPJ Sălaj.