Un nou tratament de dezinsecție va fi efectuat pe raza municipiului Zalău, în perioada 17-25 iulie, în intervalul orar 08.00-15.00 și 20.00-02.00.

Ceățenii, în special copiii, persoanele vârstnice, cardiace, astmatice sau alergice la diverși compuși chimici sunt sfătuite să își ia toate măsurile pentru a nu intra in raza directă de acțiune a utilajelor de pulverizat. De asemenea, proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 20 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele închise în perioada 17-25 iulie, în intervalul orar 20.00-02.00.

Produsele utilizate pentru această acțiune sunt SOLFAC TRIO 140 NF, STING, CYMINA SUPER și VECTOBAC WG și sunt avizate de Ministerul Sănătății.