O nouă sesiune de depunere a dosarelor pentru impădurire va fi lansată in maxim o lună au anunţat reprezentanţi ai Administraţiei Fondului pentru Mediu. Este vorba de impădurirea a 4.000 de hectare la nivel naţional. Din păcate in judeţul Sălaj, in sesiunea anterioară n-a fost depus nici un proiect pe Măsura 221 – „Impădurirea terenurilor agricole”. In schimb Direcţia Silvică Sălaj a reuşit să creeze noi suprafeţe de pădure pe 30 de hectare. E mult, e puţin, rămane de discutat. Spun asta pentru că suprafaţa impădurită a Romaniei a crescut in 2010, faţă de 2009 cu numai 0,3 la sută. Nevoia judeţului e mult mai mare decat ceea ce facem noi, spunea Dorel Oros, directorul Direcţiei Silvice, dar ne aducem contribuţia atat cat ne permit fondurile pe care le avem. La nivel naţional, fondurile pen-tru impăduriri, in acest an, care este declarat anul internaţional al pădurii, au crescut de aproape trei ori
Sesiunea care va fi lansată in maxim o lună va asi-gura fonduri pentru toamnă cand va fi sezon de plantat. Amintim celor dornici să-şi transforme terenul agricol in teren cu vegetaţie forestieră că in zona noastră de deal plata compensatorie la hectar este de 1.162 de euro. Bani se mai oferă şi pentru intreţinerea plantaţiei pe o perioadă de cinci ani, incepand cu anul infiinţării. Sumele sunt cuprinse in cazul plantaţiilor forestiere de la deal intre 105 şi 210 euro la hectar. Solicitantul de sprijin trebuie să demonstreze că este posesorul terenului ce urmează a fi impădurit, iar te-renul să aibă o suprafaţă de minim 0,50 de hectare.