O nou promovată în Liga a II-a vine la poalele Meseșului
SCM Zalău a rămas doar cu șanse matematice la accederea în barajul pentru promovarea în Liga a II-a, iar vineri va avea o misiune foarte dificilă, în ultimul meci pe teren propriu din acest sezon. Echipa antrenată de Ștefan Odoroabă și Vasile Jula va întâlni liderul Seriei a IV-a din play-off, Politehnica Timișoara, formație promovată deja în eșalonul secund, după victoria din etapa trecută, 1 – 0 pe teren propriu în fața celor de la Minaur Baia Mare.
Zălăuanii au coborât pe locul patru după eșecul din etapa trecută, 0 – 3 pe terenul Unirii Alba Iulia, fiind la trei lungimi în spatele „formației din Cetate”, dar și a Sănătății Cluj, care ocupă locul trei.
Formația din Alba Iulia va evolua în această rundă pe terenul Unirii Tășand, în timp ce Sănătatea Cluj va primi vizita echipei Metalurgistul Cugir. A patra dispută a etapei este cea dintre Minaur Baia Mare și Viitorul Arad.
Partida dintre SCM Zalău și Politehnica Timișoara este programată vineri, 15 mai, de la ora 18:00, pe Stadionul Muynicipal „Gheorghe Gușet”.
