Intr-una din serile recente ni s-a arătat pe micul ecran un secretar de stat din Ministerul Muncii (de altfel o cucoană zdravănă), insoţită de poliţişti şi jandarmi, dand iama printre schelele catorva şantiere bucureştene in căutarea celor ce muncesc la negru. Toate ar fi fost bune şi la locul lor dacă secretarul de stat n-ar fi alunecat spre ridicol legandu-se de un muncitor care s-a dus acolo unde merge şi impăratu’ fără şă-şi ia casca de protecţie. Dar să trecem peste astea. Toată lumea ştie cum se munceşte in Romania, dar nimeni nu a luat nici o măsură. Cea mai mare pierdere cauzată de munca la negru este inregistrată la bugetul de stat. Pană acum nu a deranjat pe nimeni acest lucru. După ce a tăiat tot ce se putea tăia şi incă mai mult din veniturile romanilor şi cheltuielile statului, guvernanţii au constatat că munca la negru poate fi o adevărată mină de aur. Potrivit calculelor guvernamentale, dacă cei 1,68 de milioane de romani care muncesc la negru ar intra in legalitate, statul ar colecta 4,5 miliarde de euro din contribuţiile sociale ale angajaţilor, bani care reprezintă aproape jumătate din cat se inca-sează acum din contri-buţiile sociale. Deci o gură de oxigen pentru bugetul ţării. In ceasul 13, Guvernul s-a gandit să combată munca la negru mărind cuantumul contravenţiilor şi introducand pedeapsa cu inchisoarea. In ciuda acestor ameninţări, munca la negru va fi greu de eradicat. Combaterea muncii la negru va fi greoaie in actualele condiţii economice, deoarece atat angajatorii, cat şi angajaţii sunt constranşi in contextul actual să-şi facă griji doar pentru ziua de maine. Aşa că amenin-ţările guvernanţilor sunt o nouă apă de ploaie de primăvară.