O mică parte din realitate

Vizitând expoziţia de veşminte populare şi produse culinare tradiţionale organizată cu prilejul Festivalului Internaţional de Folclor “Ecouri Meseşene”, am înţeles că satul sălăjean nu moare, aşa cum prezic unii. Am ajuns la vârsta când pot face comparaţii. Şi mi-am petrecut pruncia şi o parte din tinereţe în vatra satului, în rigoarea lui. Ce-i drept, nu mai este satul de acum o jumătate de veac. Nici nu ar fi avut cum să fie. Dar întoarcerea spre vremea de atunci nu are decât să te bucure. Să te bucure că Doina Pup, o tânără din Hida, vrea să deschidă un laborator pentru prăjituri cu reţete de acum 50 de ani, că un grup de tineri din Fildu de Jos sculptează lemnul aşa cum îl sculpta maestrul Gheorghe Man, că familia Bodea din Iaz a renovat casa Birăiţei aşa cum era ea acum 100 de ani. Să te bucuri că multe case din Mesteacăn sunt rânduite cu gust. Au cergi, covoare şi şterguri. Şi să te bucuri că dacă treci prin Poiana Onţii vei fi îmbiat stop_coloana cu mâncăruri pe care le vezi la expoziţii. Aceşti oameni fac toate acestea pentru că aşa simt. Aceşti oameni fireşti nu aşteaptă să fie filmaţi şi să fie puşi la ziar. Această avere merită înţeleasă. Surprinsă în starea ei netulburată. Aceşti oameni au ales modernitatea exact cât le-a fost necesar. Încolo, au continuat să facă frumosul care să aibă durată. Există încă un firesc în satul real sălăjean, care mai greu poate fi observat. Sunt oameni care îşi trăiesc viaţa după legile locului. Ce vedeţi la târgurile culinare ori la expoziţiile de costume populare este o mică parte din realitate.