decembrie 5, 2025

O faptă bună la început de an școlar: un tânăr din Zalău a donat ghiozdane pentru copii din familii defavorizate

1

Printre numeroasele știri cu impact negativ, mai există loc și pentru gesturi care aduc speranță și lumină în comunitate. Un tânăr din Zalău a ales să facă o bucurie unor copii care provin din familii aflate în dificultate, donând șase ghiozdane complet echipate pentru începutul de an școlar.

„Am fost inspirat de Dragoș Pătraru, de la Starea Nației. Și ei, la rândul lor, au pregătit astfel de lucruri pentru copiii din comunitatea lor. Interesul meu a fost să ajut, în limita posibilităților, și să îndemn și alte persoane la acest lucru”, a declarat tânărul.

Identificarea copiilor beneficiari s-a făcut în urma unei postări pe un grup de mămici de pe Facebook. În mesajul său, acesta anunța că pregătise șase ghiozdane – trei pentru fete și trei pentru băieți – pe care dorea să le ofere familiilor cu posibilități reduse.

Răspunsul nu a întârziat să apară, iar ghiozdanele au ajuns rapid la destinatari: doi băieți, campioni la karate, crescuți de o mamă singură și bolnavă; o fată și un băiat aflați în grija surorii lor mai mari; două fete din familii în care mama crește singură câte trei copii.

„Vreau să îndemn persoanele cu un minim de resurse să ajute alți oameni aflați la înghesuială”, a mai transmis tânărul.

Gestul său arată, o dată în plus, că binele se face în liniște și că orice ajutor, oricât de mic ar părea, poate însemna enorm pentru cei aflați în nevoie.