Pop Maria a fost reţinută de procurori după ce a călcat cu maşina un poliţist în Hereclean, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Joi, 2 iunie, poliţiştii au oprit în localitatea Hereclean autoturismul cu numărul de înmatriculare MS 01 WDW, condus de către inculpata Pop Maria, deţinând informaţii că un autoturism transporta ţigări de contrabandă. Cu ocazia opririi în trafic, au fost identificate în autoturism mai multe cartuşe de ţigări de contrabandă, împrejurări în care poliţiştii i-au comunicat inculpatei faptul că urmează a fi condusă la IPJ Sălaj – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru efectuarea de cercetări, autoturismul urmând a fi condus de către un ofiţer de poliţie. Inculpata Pop Maria, care se afla în afara autoturismului, a deschis portiera din dreapta faţă, a luat o serie de hârtii care se aflau pe scaunul şoferului, le-a pus între scaunele din faţă, ocupând mai apoi scaunul şoferului, după care a pornit autoturismul încercând să plece. Agentul şef principal de poliţie Terheş Călin a vrut să oprească autoturismului condus de inculpată, iar comisarul şef de poliţie Mureşan Olimpiu, care se afla lângă portiera din dreapta faţă a autoturismului, a deschis portiera pentru a intra în autoturism. Inculpata şi-a continuat însă deplasarea, a accelerat, a virat stânga, cei doi poliţişti fiind astfel târâţi de autoturism, căzând mai apoi pe carosabil. Autoturismul a trecut cu roata stop_coloana din partea stângă spate peste piciorul poliţistului Terheş Călin. În urma leziunilor suferite, agentul şef principal de poliţie Terheş Călin a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
Cu ocazia cercetărilor, au fost identificate şi ridicate 6.158 pachete de ţigări de contrabandă care erau transportate de către inculpata Pop Maria cu autoturismul, în momentul opririi pentru control de către poliţişti.
De menţionat că inculpata a fost condamnată definitiv în cursul anului 2015 pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, cu o pedeapsă de 2 ani două luni şi 20 de zile, a cărui executare a fost suspendată sub supraveghere.
Astăzi, 3 iunie, s-a dispus reţinerea inculpatei pe o durată de 24 ore, urmând a fi prezentată cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Sălaj.
Pop Maria este acuzată de săvârşirea infracţiunilor de ultraj raportat la tentativă de omor calificat şi contrabandă prin deţinere şi transport a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.