Un nou proiect legislativ, care se afla deja depus in Parlament, prevede ca romanii care se vor intoarce in tara sa fie scutiti de la plata impozitelor pe venit, timp de 10 ani. Pentru a beneficia de aceasta facilitate, trebuie indeplinite cateva conditii. Una dintre acestea este ca beneficiarul trebuie sa fi trait in Romania cel putin 15 ani consecutiv.
Astfel, pot beneficia de prevederile prezentei legi cetatenii romani fosti rezidenti care au realizat venituri si au achitat contributiile obligatorii aferente intr-un alt stat pentru o perioada de minim 36 de luni si care au fost rezidenti pe teritoriul unui alt stat pentru o perioada de minim 4 ani consecutiv.
Documentele necesare: Adeverinta de salariat sau de incadrare in munca din partea angajatorului sau, dupa caz, dovada de lucrator independent sau orice alt document care sa ateste orice alt tip de colaborare din care fostul rezident a realizat venituri; Documentul de la angajatorul si/sau de la persoanele juridice cu care a lucrat in regim de independent sau in orice alt regim juridic ca a realizat venituri pentru o perioada de minim 36 de luni sau dovada ca a achitat contributiile aferente unei perioade lucrate de minim 36 de luni, de la autoritatea competenta a statului in care a fost rezident; Documentul sau documentele care sa ateste ca a fost rezident pentru o perioada de minim 4 ani consecutiv eliberata de autoritatea competenta a statului in care a fost rezident; Dovada ca a fost rezident pe teritoriul Romaniei.