Nunta prinţului Albert al II-lea de Monaco şi a Charlenei Wittstock a costat aproape 20 de milioane de euro, a anunţat, miercuri, Michel Roger, ministrul de Stat al principatului, informează AFP. „Bugetul total al nunţii este asigurat de stat (50 la sută) şi Palatul princiar (50 la sută). Creditele alocate din bugetul de stat s-au ridicat la 9.850.000 de euro”, a precizat şeful Guvernului. Institutul de statistici şi studii economice din Monaco este pe punctul de a concepe un sistem de calcul pentru stabilirea veniturilor aduse de acest eveniment. Nunta regală de la Monaco a durat trei zile – căsătoria civilă, ceremonia religioasă şi petrecerile care au precedat şi urmat aceste evenimente – şi a inclus, printre altele, concerte (Jean Michel Jarre, The Eagles), focuri de artificii, baluri. Aproximativ 800 de personalităţi au fost invitate la ceremonia religioasă, sambătă, iar la dineul organizat imediat după acest eveniment au participat 500 de persoane. Printre cei care au participat s-au numărat Albert al II-lea al Belgiei şi soţia sa, regina Paola, regina Silvia a Suediei, prinţesa Mary a Danemarcei şi, din partea Marii Britanii, prinţul Edward, nepotul reginei Elisabeth a II-a, şi soţia sa, Sophie. Casa regală a Romaniei a fost reprezentată de Principesa Margareta şi Principele Radu.