Nu scăpăm de vize pentru SUA. Americanii ne amână pe perioadă nedeterminată

Românii care au sperat să ajungă în SUA fără fize, după data de 31 martie, mai au de așteptat. Includerea României în programul Visa Waiver a fost amânată, pe perioadă nedeterminată.
Confirmarea vine chiar din partea Ministerului de Externe.
„La data de 10 ianuarie 2025 România a fost desemnată oficial ca stat participant la Programul american Visa Waiver (VWP).
Toți cetățenii statelor incluse în VWP trebuie să dețină, prealabil desfășurării călătoriei, autorizația de călătorie în Statele Unite, obținută online, prin Sistemul Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA).
În condițiile anunțului Departamentului pentru Securitate internă al SUA (DHS) conform căruia implementarea programului Visa Waiver pentru România este în curs de evaluare, operaționalizarea sistemului ESTA urmează să fie amânată până la o dată care va fi anunțată de partea americană.
Cetățenii români care au programate călătorii în Statele Unite în perioada următoare, inclusiv după data de 31 martie 2025, trebuie să se adreseze ambasadelor Statelor Unite ale Americii din țările în care domiciliază, în vederea solicitării și obținerii vizelor de intrare pe teritoriul american.
Autoritățile americane și române vor informa publicul român cu privire la orice detalii și modificări față de cele prezentate mai sus.
Persoanele care dețin o viză turistică de SUA în termen de valabilitate o pot folosi pentru călătorii, fără a fi necesară obținerea ESTA.
MAE recomandă accesarea periodică a informațiilor care vor fi actualizate pe website-ul Ambasadei SUA la București”, a transmis Ministerul de Externe.