Acum, cand nu mai au ce scoate pe tarabe, politicienii noştri au trecut practic la impărţirea ţării pentru a o putea vinde pe bucăţi, in schimbul menţinerii cu orice preţ la putere. Şi primul teritoriu pe care s-au gandit să-l sacrifice este Transilvania, cea mai frumoasă şi bogată regiune a Romaniei, leagănul poporului roman. De fapt, Transilvania, in noul proiect de regionalizare a ţării, fiind denumit judeţul Centru, adică un fel de ţinut fără identitate naţională. Bine că vor ungurii cu orice preţ să aibă un ţinut cu istorie şi tradiţii cum este cel proclamat ca fiind Ţinutul Secuiesc. Noi putem renunţa pană şi la denumirea de Transilvania, ei nu vor nici in ruptul capului să se lepede de o tradiţie istorică. Azi, maine, dacă vom aplica planul de regionalizare tip Băsescu-Boc va dispărea şi numele de Romania! probabil că acolo vom ajunge cu re-regionalizarea şi schengenizarea care ni se tot flutură pe la nas şi pentru care trebuie să ne facem preş, nu atat pe la UE, cat mai ales pe la curţile UDMR, care de 20 de ani face jocul puterii avand un singur ţel: desenarea unei regiuni maghiare in inima Romaniei, pe aliniamentele trasate de Diktatul de la Viena. Sub masca aşazisei modernizări europene ni se bagă in cap printr-o politică perversă, tipic udmeristă, că patria trebuie impărţită, de fapt cioparţită, regionalizată intr-un fel de feude in mana unor grupuri de interese, sau, mă rog ,camarile ale unui anumit partid care trage speranţe că va rămane veşnic la putere. Acum cand ţara se află incă in criză, re-regionalizarea nu ar face nimic altceva decat să concentreze decizia şi fondurile europene, astfel ca oraşe precum Zalăul, care in ultimele decenii au inregistrat progrese remarcabile, vor fi din nou sacrificate şi batjocorite. Aşa că inainte de a lichida Romania şi judeţele ţării moştenite incă de la Mircea cel Bătran, ar fi mult mai corect ca onor guvernanţii noştri să se preocupe de problemele reale şi arzătoare ale ţării, astfel incat să ajungem şi noi la acel „boom” european, prin relansarea agriculturii şi a spiritului antreprenorial. Lăsaţi Ţara aşa cum a făcut-o Mihai acum 400 de ani, ori tribunii neamului la 1918.