Multe organizaţii ale PNL sau PSD se opun Uniunii Social Liberale, iar la nivel de comune nu se pot impune idei de la centru.
Acordul dintre ACD (PNL+PC) şi PSD se dove-deşte a fi fragil şi in pericol de a trebui modificat, la nici o săptămană de la semnarea acordului de constituire a noii alianţe. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a inceput un turneu prin filialele unde resentimentele faţă de PNL sunt foarte puternice. „Cu liberalii vom incheia acorduri de sus pană jos, la nivel de comună. Cine le incalcă protocolul pleacă din partid. Cei care stau mai bine in sondaje candidează”, a declarat Victor Ponta. De la reticenţa unor organizaţii s-ar putea ajunge la o primă modificarea a textului acordului de constituirea a USL. Modificarea ar urma să facă referire strict la prevederile alegerile locale din 2012, in sensul in care in judeţele unde filialele locale nu se inţeleg să se meargă cu sigle şi candidaturi separate după ce in prealabil se vor semna inţelegeri de neagresiune.
La nivel judeţean stau bine…
Organizaţiile PSD şi PNL din Sălaj colaborează incă din 2008, cand după ale gerile locale s-au inţeles ce viceprimari, respectiv vicepreşedinţi, să susţină la Primăria Zalău şi Consiliul Judeţean. Preşedintele PNL Sălaj, Radu Căpilnaşiu, face echipă la primărie cu Daniela Coţa, iar preşedintele PSD Sălaj, Tiberiu Marc, il are ca vicepreşinte la CJ pe Cristian Ionescu. Liderul PSD s-a arătat incantat de alianţa cu PNL pentru a putea susţine proiectele administraţiilor locale. „Principiile asumate de Uniunea Social Liberală prin protocolul de infiinţare se vor concretiza in susţinerea de proiecte comune pentru administraţiile locale”, ne-a declarat Tiberiu Marc.
… in „poiana lui Iocan” nu-i ca la Bucureşti
Radu Căpilnaşiu a dat Gilgăul drept exemplu de dificultăţi pe plan local. Organizaţia PNL din Galgău nu a vrut să colaboreze in 2008 cu PSD. Mai mult, intre cele două tabere au existat conflicte puternice. Liberalii din Galgău au lăsat-o mai moale acum şi se vor supune ordinelor venite de sus, insă dacă nu se va putea face o alianţă vor trece la alt partid. „Ne supunem ordinelor partidului şi să nu credeţi că aici facem foarte multă politică. Că ne mai sfădim un pic nu contează”, a declarat primarul Galgăului, liberalul Eugen Codorean. Legat de alianţa cu PSD, Codorean este nemulţumit că pesedişti nu dau niciun semn de viaţă. „Mie imi dicta Căpilnaşiu şi Ionescu să fac alianţă cu PSD şi ei nu ziceau nimic. Slugă sunt eu sau ce? Dacă nu se poate mergem la alţii. Nu ştiu, Gigi Becali mai are partid?”, ne-a intrebat primarul Galgăului.
Nu există iubire totală intre PSD şi PNL
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...