Noul subprefect promite că ”va munci pentru binele oamenilor din judeţul Sălaj”
Numit miercuri de Guvernul Cioloş, noul subprefect al judeţului Sălaj, Vasvari Gergely Robert, a depus ieri, 14 aprilie, jurământul de investire în funcţie în cadrul unui ceremonial festiv organizat la Instituţia Prefectului. Cel care i-a dat girul de încredere lui Robert este prefectul Marin Niţu.
Noul subprefect i-a luat locul lui Robert Szilagyi, care a demisionat la câteva zile după ce fostul prefect Ionel Ciunt a renunţat şi el la funcţie. Amândoi au demisionat pentru a putea candida la alegerile din 5 iunie 2016. Ciunt va candida la Primăria Zalău din partea PSD Sălaj, iar Robert Szilagyi va deschide lista de conislieri judeţeni ai UDMR Sălaj. fiind propunerea uniunii pentru funcţia de preşedinte al CJ Sălaj.
La investirea în funcţie, noul subprefect a declarat: „Sunt emoţionat că mă aflu aici în mijlocul dumneavoastră, ca subprefect al judeţului Sălaj. Profesia de funcţionar public este una dintre cele mai frumoase profesii, în care, cu muncă, dăruinţă şi silinţă se poate construi o carieră frumoasă. Părinţii mei m-au pornit la drum cu sfatul de a fi bun, înţelegător şi respectuos cu oamenii. stop_coloana Acest gând, acest principiu, l-am urmat în cariera mea de funcţionar public, având ca reper respectarea prevederilor legale. Cunoscând faptul că Instituţia Prefectului judeţului Sălaj este formată din funcţionari profesionişti, sunt onorat să-mi desfăşor activitatea într-o astfel de echipă. Promit că o să fiu un subprefect corect şi onest, care va munci pentru binele oamenilor din judeţul Sălaj”, a afirmat Robert Vasvari.
