Noul prefect a depus jurământul. Lucian Bode: Își asumă o mare responsabilitate

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Noul prefect al județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan, și noul subprefect, Dari Toma, au depus jurământul. Ceremonia a avut loc vineri, la sediul Instituţiei Prefectului Sălaj, în sistem videoconferinţă.
“În viaţa fiecarei comunităţi, a fiecarei instituţii şi a fiecărei persoane vine un moment în care apare câte o schimbare şi eu mă bucur că în judeţul Sălaj putem să gestionăm, din punct de vedere politic şi administrativ, astfel de momente cu responsabilitate şi eleganţă. Mulţumesc tuturor şi succes tuturor celor care suntem aici la masă în toate demersurile profesionale viitoare”, a precizat prefectul Claudiu Bîrsan, la finalul ceremoniei.
Jurist de profesie, Claudiu Cristian Bîrsan are 48 de ani şi a mai ocupat funcţia de subprefect al judeţului Sălaj în perioada martie 2009 – iunie 2010 şi august 2024-februarie 2025. El a mai ocupat funcţiile de preşedinte al Casei de Asigurări de Sănătate Sălaj (iunie 2010 – iulie 2012) şi viceprimar al Zalăului (octombrie 2015 – iunie 2016). Între noiembrie 2020 şi august 2024 a fost vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
„Liberalul Claudiu Bîrsan este noul prefect al județului Sălaj. Prin depunerea jurământului de astăzi, Claudiu Bîrsan își asumă o mare responsabilitate pentru comunitatea sălăjeană. Ca reprezentant al Guvernului României în județul Sălaj, provocările vor fi multiple, însă prefectul este un factor de echilibru în comunitate și un garant al respectării legii. Am încredere că noul prefect își va pune toată experiența și priceperea în slujba comunității, va fi întotdeauna aproape de oameni cu un răspuns adecvat și prompt. Încrederea în instituțiile statului se contruiește cu oameni dedicați interesului public, adevărați profesioniști care își asumă decizii pentru binele comunității și veghează la respectarea legii. Felicitări Claudiu Bîrsan pentru numirea în această funcție onorantă! Mult succes în activitate!”, este mesajul transmis de deputatul PNL de Sălaj, Lucian Bode, prezent alături de colegul său de partid la depunerea jurământului.
În vârstă de 52 de ani, Dari Toma a ocupat funcţia de prefect al județului începând cu luna martie 2021. Mandatul său de prefect s-a încheiat joi, 27 februarie, când a fost numit subprefect. Între anii 1998 şi 2007 a fost profesor, între 2000 şi 2007 director adjunct, iar în perioada 2007-2017 director al Liceului Profesional nr.1 din Şărmăşag. Din 2017 şi până în 2021 a fost inspector şcolar general adjunct la ISJ Sălaj.