Postul de director sportiv nu a rămas mult timp vacant după demiterea lui Nicolae Sarb. Astfel, in cursul zilei de ieri, Marcel Doru Ţarle (foto) a fost numit oficial in funcţie, cand a semnat şi contractul. O altă opţiune pentru acest post a fost actualul director adjunct al CSM Zalău, este vorba despre Vasile Ştreang, dar conducerea campioanei a mizat pe Ţarle, fost sportiv de performanţă la aruncarea discului. Proaspătul director sportiv este extrem de optimist in şansele Rematului de a cuceri şi in acest an titlul de campioană. „Eu sunt foarte optimist. In mod normal, nu ar trebui să avem probleme in ceea ce priveşte indeplinirea obiectivului, şi anume titlul de campioană. Important e să avem linişte la echipă. Lucrurile s-au aşezat acum. Sperăm să nu intervină alţi factori perturbatori. Trebuie să ţinem cont că ne aflăm in fruntea unei echipe sportive”, ne-a mărturisit Marcel Doru Ţarle. Vă reamintim că in conducerea administrativă au mai survenit două modificări. Radu Chişiu a fost inlocuit in funcţia de secretar cu Viorel Trif, iar Szenasi Lorand, antrenorul cadeţilor de la CSS Zalău, i-a luat locul lui Marius Lazăr. Acesta va fi scouter-ul şi statisticianul echipei.