Scriam in numarul trecut al ziarului nostru ca Guvernul intentioneaza sa aplice, din semestrul doi al acestui an, impozitul forfetar pentru proprietarii de pensiuni, de hoteluri, de baruri sau de restaurante, dar si pentru cei care detin saloane de infrumusetare, spalatorii auto sau ateliere de croitorie si incaltaminte. O stire de ultima ora anunta introducerea unui impozit forfetar si in agricultura.Taxa vizeaza in special pe micii fermieri din Romania si are drept obiectiv reducerea evaziunii fiscale. Problema a fost discutata in cadrul intalnirii pe care a avut-o Executivul, la sfarsitul saptamanii trecute, cu reprezentantii sindicatelor.
Doua impozite pentru acelasi teren
Acest nou tip de impozit se va aplica in functie de suprafata terenului pe care cetateanul o are in proprietate, dar si in functie de calitatea acestuia si culturile care se afla pe el. Sa nu uitam ca la ora actuala cetatenul plateste impozit pentru terenul agricol pe care il detine. Ar fi strigator la cer sa mai plateasca inca o data impozit, fie el si forfetar, in functie de suprafata si tipul de teren. Impozitul se refera la persoane fizice, care sunt in numar de 1.030.000 la nivelul intregii tari, acestia fiind subventionati de stat cu suma de 680 de milioane de euro. „Va fi un impozit forfetar care se va aplica din momentul in care se vor acorda ajutoarele pentru agricultori si practic se va reglementa atunci”, a explicat Bogdan Hossu, presedintele Cartel ALFA. Deci, vrand-nevrand, micului fermier i se va retine impozitul forfetar din subventia de la stat pentru suprafata. Cum se zice in popor, statul da cu o mana si cu cealalta iti ia.
Se implinesc prezicerile lui Tabara
Impozitul forfetar in agricultura fusese anuntat si de fostul ministru Valeriu Tabara, in decembrie 2011. La acea data, Tabara vehicula ca termen de aplicare anul 2013. Guvernul de atunci mentiona ca „va fi in functie de venitul agricol”. Guvernul de acum pune accent pe suprafata si categoria de teren. El motiveaza faptul ca marii fermieri, cei care investesc si platesc contributii importante la bugetul de stat, sunt nedreptatiti din punct de vedere a ceea ce insemna contributia celor mici, dar foarte multi, care se gasesc pe piata . Deci, pe langa reducerea evaziunii, Guvernul motiveaza ca va crea un element de egalitate sub aspectul fiscalitatii. Numai ca nu-i totuna sa fii Porumboiu sau Trita Culita, ori un biet beneficiar al masurii saraciei (Masura 141 – Sprijin pentru fermele de subzistenta).