In loc de fluidizare a traficului avem blocaje si sicane. Politia este in incurcatura cu privire la aplicarea amenzilor si este pusa la treaba pentru a salva traficul
Protocolul de colaborare intre Primarie si Politie pentru sistemul de monitorizare a traficului in Zalau cu sase radare si cinci camere de luat vederi instalate pe bulevardul Mihai Viteazu este in curs de elaborare si nu exista un termen limita pentru semnarea acestuia, ne-a comunicat ieri purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Salaj, Tincuta Dumuta. Primaria Zalau a inaintat IPJ Salaj spre semnare protocolul prin care sistemul de monitorizare a traficului in Zalau ar urma sa fie dat oficial in folosinta. Potrivit acestui protocol, asa cum se anunta initial, Primaria si Politia urmeaza sa supravegheze desfasurarea traficului rutier din oras si sa aplice sanctiuni soferilor care incalca regulile de circulatie. Numai ca politia spune ca politistii Biroului Rutier de la Politia Municipiului Zalau nu se vor deplasa la sediul Directiei Generale de Administrare a Domeniului Public (DGADP) Zalau pentru a supraveghea impreuna cu angajatii Primariei traficul pe monitoarele instalate la DGADP. Sarcina lor ramane aceea de a dirija si de a fluidiza traficul rutier din municipiu, spune purtatorul de cuvant al IPJ Salaj. Afirmatia contravine cu cea alui Aurel Bican, directorul DGADP, care sustinea ca asa vor sta lucrurile la momentul receptiei tehnice a lucrarilor executate in cadrul proiectului ISistem de management al traficului in Municipiul ZalauI, in 30 aprilie.
Reprezentantii municipa-litatii au explicat la momentul receptiei implementarea proiectului de monitorizare a traficului rutier in Zalau, iar directorul Aurel Bican spunea ca a discutat cu reprezentantii IPJ Salaj, care au promis ca vor delega politisti rutieri care sa se deplaseze la sediul DGADP pentru monitorizarea traficului pe ecranele din dotarea sistemului. Tot atunci presei i-au fost prezentate exemple surprinse in trafic care releva indisciplina soferilor care trec pe culoarea rosie a semaforului sau incalca limita de viteza prin oras. Redactia „Graiul Salajului” a cerut DGADP sa ne spuna cati soferi sunt depistati zilnic in Zalau pentru nerespectarea regulilor de circulatie. Am aflat ca in fiecare zi 600 de conducatori auto incalca regulile de circulatie rutiera. 150 de soferi trec pe rosu si 450 de soferi depasesc viteza maxima admisa. Asta inseamna aproximativ 4.000 de procese verbale de contraventie pe saptamana, care ar trebui scrise de mana de politistii IPJ Salaj. Tinand cont de volumul de procese verbale, protocolul pare imposibil de realizat in forma propusa si anuntata. Surse neoficiale din politie confirma ca este imposibil ca politistii sa completeze atatea procese verbale in decurs de o saptamana. IPJ Salaj are paisprezece politisti in cadrul Biroului Rutier. Ei trebuie sa asigure zilnic activitati de di-rijare, patrulare, dar si interventie in trafic, in oras. Nici daca s-ar apuca cu totii de procese verbale nu ar reusi sa le completeze. O selectie a contraventiilor ar fi in contradictie cu legea, iar amendarea tuturor ar fi o munca uriasa cu un impact social negativ.
Radarele vor fotografia batai, furturi sau alte incidente petrecute cu viteza mare
Proiectul „Sistem de monitorizare a traficului in municipiul Zalau in valoarea de patru milioane de euro s-ar putea sa nu serveasca scopului prevazut. Din informatii neoficiale am aflat ca sanctionarea soferilor pe baza camerelor de supraveghere si radarelor montate pe bulevardul Mihai Viteazul este improbabila. In cel mai bun caz, vor servi pentru cla-rificarea unor evenimente rutiere, fapte antisociale, furturi, etc. Politistii se vor putea folosi de imaginile surprinse de camerele din trafic stocate in sediul DGADP pentru a se lamuri cu privire la fapte de o alta natura decat cele propuse initial, atunci cand s-a dorit implementarea proiectului in Zalau. Proiectul s-a realizat pentru a optimiza circulatia din oras si pentru a creste siguranta circulatiei in unspre-zece intersectii din cele mai aglomerate zone din Zalau (bulevardul Mihai Viteazul si strada Tudor Vladimirescu – Gheorghe Lazar – Saguna – zona cu trafic greu), a tinut sa precizeze managerul de proiect Rodica Ciurte la conferinta de presa de la sfarsitul lui aprilie, cand s-a facut receptia.
Semafoare in plus fara avizul Politiei
Seful IPJ Salaj, Iosif Ghiurca, spune ca povestea semafoarelor din Zalau a inceput in 2009. Primaria Zalau a facut un studiu in 2009, referitor la semaforizarea din oras. Concluzia primariei a fost ca unele semafoare trebuiesc inlocuite. Primaria a cerut avizul politiei pentru inlocuirea unor semafoare, in calitate de administrator public al Zalaului. IPJ Salaj a fost de acord cu propunerea primariei de atunci de a schimba unele semafoare din oras. Seful IPJ Salaj spune ca Primaria a obtinut avizul pentru inlocuirea lor. Ulterior, o firma specializata a efectuat un studiu de fezabilitate din care reiesea ca trebuia suplimentat numarul semafoarelor in Zalau. Iosif Ghiurca spune ca nu s-a pus problema in 2009 sa fie montate semafoare in plus. Municipalitatea nu a revenit cu o solicitare in acest sens pentru a obtine un aviz, aflam de la comisarul-sef al IPJ Salaj, Iosif Ghiurca. Or, articolul ci-nci din Ordonanta de Urgenta care reglementeaza Codul Rutier arata ca administratorului drumului public ii revine obligatia sa instaleze indicatoare ori alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile publice, si sa le mentina in stare corespunzatoare, cu avizul politiei rutiere din zona. Am solicitat si Primariei informatii referitoare la situatia data si ni s-a promis ca le vom primi.
Politistii cer Primariei modificari in functionarea semafoarelor
Tincuta Dumuta spune ca politia a trimis in 23 mai Primariei Zalau cateva propuneri de modificare a sistemului de functionare a unor semafoare amplasate in intersectii in care se produc ambuteiaje, cu precadere la orele de varf; dar si la anumite treceri de pietoni unde circulatia pietonala este redusa. Tincuta Dumuta precizeaza ca demersul a fost facut „in urma sesizarilor primite din partea participantilor la trafic, precum si pe baza analizei de trafic efectuate in teren de politistii Biroului Rutier”. Circulatia rutiera a fost intotdeauna atributia Politiei.
Iosif Ghiurca a informat ca a trimis agenti in misiune pe strazile din Zalau sa constate cu exactitate locurile in care se produc ambuteiaje. Politia a propus primariei modificarea circulatiei pentru masini in doua intersectii din Zalau: la Ceas si in zona Prefecturii, locuri in care masinile se aduna in lant la semafor. Alte doua semafoare de pe Tudor Vladimirescu, dinspre Autogara inspre Tribunal, sunt propuse sa functioneze pe galben intermitent pe toata durata zilei pentru ca ingreuneaza circulatia autovehiculelor. Trebuie precizat ca pe acest tronson circula si masinile de mare tonaj care sunt obligate sa opreasca din loc in loc, si sa tina cont de cele cinci semafoare montate de la Autogara si pana la Tribunal. Soferii care urmeaza drumul de centura au mai contestat amplasarea a doua semafoare pe Kossuth, pe o distanta de aproximativ douazeci de metri.
Agentii de la Rutiera vor da din maini ca sa compenseze neplacerile produse de semaforizare
Dupa cum a transmis purtatorul de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, in solicitarea adresata de redactia „Graiul Salajului”, politistii vor fi prezenti in perioada urmatoare in intersectii pentru dirijarea si fluidizarea traficului. Sugeram soferilor salajeni sa lectureze Codul Rutier pentru a trece in revista indicatiile politistului aflat in intersectie. Codul Rutier prevede ca soferii sa respecte indicatiile politistului, daca acesta se afla in intersectie. In acest caz, unele semafoare din Zalau nu isi mai gasesc utilitatea. In cel mai bun caz, servesc ca elemente de decor. In cel mai rau caz, soferii nepriceputi vor fi derutati de semnalele contradictorii date de politist si semafor.
Nedumeriri si nervi pentru soferi
Sesizarile legate de traficul rutier din Zalau odata cu implementarea proiectului de monitorizare a traficului au curs in ultima perioada. Soferii se plang de traficul ingreunat de atatea semafoare. Noutatea este data de dreptul concomitent de prioritate de trecere pe verde la zebre atat in cazul pietonilor, cat si in cazul conducatorilor auto care vireaza. In marile orase nu mai reprezinta o noutate faptul ca pietonii si soferii au verde in acelasi timp. Conducatorii auto salajeni nu sunt insa obisnuiti sa circule asa. Sunt bulversati de schimbarile aparute in trafic si sunt iritati de timpii de asteptare la semafor, care au crescut in loc sa se diminueze odata cu sistemul inteligent de monitorizare a traficului in Zalau.
Semaforizarea „tradusa” in bani
Daca polita s-ar tine de pretentiile sistemului de suprave-ghere, amenzile date conducatorilor indisciplinati in traficul de pe bulevard, monitorizati de radare si de camerele de luat vederi, ar insuma cel putin, la nivelul minim al amenzilor, aproximativ un sfert din bugetul Zalaului pe 2013, care a fost de 111.960.000 de lei. Daca pentru trecerea pe rosu s-ar aplica o amenda minima de 150 de lei, amenzile cumulate a 150 de conducatori auto ar insemna 22.500 de lei intr-o singura zi. 450 de soferi amendati cu minimum 75 de lei pentru depasirea legala a vitezei ar plati in total 33.750 de lei. Tot intr-o singura zi! Adunate, amenzile aplicate intr-o zi soferilor care depasesc viteza si trec pe rosu pe bulevard totalizeaza 66.250 de lei. Intr-o luna, amenzile ar aduna peste 1.987.500 de lei, adica aproape douazeci de miliarde de lei vechi. Inseamna 23.850.000 de lei, bani proveniti din amenzi intr-un an.
Recuzita sistemului inteligent
Traseul sistemului de supraveghere de pe bulevard cuprinde 3,5 kilometri de fibra optica, 84 de stalpi, 176 de semafoare, 165 de indicatoare rutiere, potrivit informatiilor furnizate de Primaria Zalau. „Procedura achizitiei publice si intarzierea platilor au condus la prelungirea perioadei de implementare a proiectuluiI, preciza Rodica Ciurte in aprilie. Pentru acest proiect a fost semnat un contract de finantare in 8 decembrie 2011. Implementarea lui s-a facut cu intarziere. Termenele au fost schimbate de mai multe ori cu argumentul ca se fac corectii. Softul inteligent de semaforizare are nevoie de timpul si de rabdarea cetatenilor pentru a colecta date din trafic in timp real. Pe baza istoricului de date, softul se coreleaza astfel incat reduce timpii de asteptare, spuneau cei implicati in proiect.