Nouă handbaliste zălăuane, la acțiunea „Selecționata Regiunilor” organizată de FRH
Federația Română de Handbal a organizat sâmbătă o acțiune la nivel național, intitulată „Selecționata Regiunilor”, un proiect împărțit în șase zone geografice. Sălajul a avut opt reprezentante, cinci de la HC „Valeria Motogna” și trei de la de la Clubul Sportiv Școlar Zalău. Visatovici Nevena, Diana Sălăjan, Iulia Șamșudan, Kovacs Napgusar și Daria Pandrea au reprezentat clubul Valeriei Motogna, iar Sefora Suciu, Carla Pop și Alexandra Pojar au reprezentat CSS Zalău.
Sălajul a fost repartizat în Regiunea 6, alături de Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Arad și Satu Mare, unul dintre coordonatorii acestei regiuni fiind Valeria Motogna, antrenoarea clubului HC „Valeria Motogna” Zalău și antrenoarea secundă a naționalei de cadete a României.
Proiectul are în vedere jucătoare născute în 2008 – 2009, fiind convocate 56 de handbaliste în fiecare regiune. Din cele 56, antrenorii regionali au selectat 16 handbaliste, care vor reprezenta regiunea la faza națională ce va avea loc la Râmnicu Vâlcea, data nefiind încă stabilită.
Acțiunea din Regiunea 6 s-a desfășurat sâmbătă, în Sala Polivalentă din Bistrița, însă nu se cunosc încă handbalistele selectate pentru faza finală.
