Noua colectivizare, mai tarziu
Discutam zilele trecute cu un taran neaos, care mi s-a recomandat „expert in cultivarea semintelor de orice fel”, despre masurile anticriza avansate de unii analisti, despre cheltuielile nepermise cu imputurile, despre comasarea terenurilor agricole.
Cand veni vorba de comasarea terenurilor, taranul meu sari ca ars. El priveste cu scepticism, cu mare scepticism, masura propusa de analisti in contextul economic actual. Am incercat sa-i explic ca prin concentrarea terenurilor, ar putea creste productia agricola, ceea ce ar duce la diminuarea importurilor de produse agro-alimentare si implicit ar tempera cresterea preturilor. Intr-o prima faza, taranul neaos parea a fi de acord cu ideile mele, apoi, ca o pasare lovita de plumbi, cazu moral, ingaimand cateva vorbe din care am reusit sa deslusesc ca un astfel de plan este prea greoi si are prea multe piedici. „S-a lucrat prost cand ni s-a dat inapoi pamantul, ni l-au faramitat in prea multe parti si azi e greu sa-l mai unesti si apoi, romanul tot roman este…” Dincolo de explicatiile mai mult sau mai putin intortocheate ale inter-locutorului si ale taranilor in general, se desprind o serie de opinii care ar trebui sa de de gandit autoritatilor.
Multi fermieri spun ca nu-si doresc sa-si uneasca terenurile cu alti vecini, in principal din cauza naravurilor romanilor. Acestia nu sunt educati sa lucreze impreuna, s-ar fura intre ei. Convingerea a fost amplificata de asociatiile de proprietari de pamant care nu sunt chiar usa de biserica si care fura ca „la partid”, mai sustin fermierii. In plus multor tarani sechelele lasate de normele colectiviste le taie pofta de a-si comasa terenurile fie si „de buna voie si nesiliti de nimeni”. Asa ca, un nou CAP mai tarziu… cand vor disparea generatiile care l-au trait pe cel dintai.