Romania se afla sub atentionare Cod Rosu pentru aviatie, dar acest lucru nu inseamna restrictionari pentru traficul aerian, a declarat miercuri, la un post de televiziune, Marin Anton, secretar de stat in Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.
‘Suntem sub atentionare Cod Rosu pentru aviatie. Sper sa luam o decizie corecta si sa nu restrictionam activitatea companiilor aeriene azi. In functie de ce se intampla pe cer vom lua o decizie. Atentionarea nu inseamna neaparat restrictionari’, a explicat Anton, subliniind ca, la ora 11.00, la MTI va avea loc o noua intrunire a Comitetului de Urgenta, care va stabili ‘modalitatile de lucru’.
Oficialul MTI a subliniat ca, pana la ora 12.00, activitatea in sectorul aerian va fi normala si si-a exprimat speranta sa ramana la fel si dupa aceasta ora.
De asemenea, Marian Anton a precizat ca masura privind inchiderea traficului aerian de sambata pana luni a fost determinata de faptul ca o astfel de situatie nu a mai fost intalnita in aviatia mondiala si, de aceea, ‘s-a optat pentru o actiune foarte prudenta, pentru siguranta pasagerilor’.
Conform unui comunicat al Ministerului Mediului, Romania poate intra din nou sub incidenta Codului rosu pentru aviatie incepand de miercuri, ora 9.00, potrivit datelor primite de MMP cu privire la evolutia norului de cenusa produs de eruptia vulcanului activ de sub ghetarul Eyjafjallajokull din sudul Islandei.
Spatiul aerian al Romaniei a fost redeschis luni dimineata, dupa ce fusese inchis sambata, la ora 18,00. Masura privind inchiderea spatiului aerian a fost luata in urma deciziilor autoritatilor romane si internationale cu privire la restrictionarea spatiului aerian, din cauza norului de cenusa generat de eruptia vulcanului Eyjafjallajokull din Islanda.AGERPRES