Reguli noi privind securitatea la incendiu a construcțiilor. ISU Sălaj organizează sesiune de informare
Începând cu această săptămână, a intrat oficial în vigoare Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor – P118/1-2025, un document esențial pentru siguranța în domeniul construcțiilor.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj organizează o sesiune de informare adresată profesioniștilor implicați în proiectarea și execuția lucrărilor: verificatori de proiecte, experți tehnici, arhitecți, ingineri, proiectanți de sisteme de securitate și alți specialiști din domeniu.
Evenimentul va avea loc miercuri, 30 iulie 2025, începând cu ora 10:00, la sediul ISU Sălaj, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu, nr. 57, în municipiul Zalău.
Tematicile vor fi susținute de reprezentanți ai Compartimentului Avizare-Autorizare al inspectoratului, care vor prezenta principalele modificări și cerințe aduse de noul normativ. Activitatea va fi interactivă, oferind participanților ocazia de a adresa întrebări și de a primi clarificări direct de la specialiști.
ISU Sălaj îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire importantă pentru adaptarea corectă la noile cerințe legislative în domeniul securității la incendiu.
