Clientii vor fi informati asupra sumei pe care o vor incasa anterior tranzactiei efective
Avand in vedere ca au fost multe probleme cu unele case de schimb valutar care practicau comision, iar clientii se pacaleau singuri, fara sa-si de-a seama, a fost emis un nou ordin care prevede mai multe obligatii pentru operatorii de la casele de schimb. Acestia vor fi obligati sa informeze consumatorul, in scris, inainte de operatiunea efectiva de schimb valutar, asupra cursului practicat si asupra sumei ce urmeaza a fi inmanata consumatorului, prin completarea unui formular de acceptare a tranzactiei, semnat de ambele parti, astfel incat consumatorul sa aiba posibilitatea de a face o alegere rationala. Pana acum formularul de acceptare a tranzactiei nu continea cursul de schimb si nici suma care urmeaza a fi primita.
In ceea ce priveste institutiile financiar-bancare, acestea au obligatia de a informa consumatorii cu privire la cursurile de schimb ale valutelor tranzactionate prin sisteme electronice, ce pot permite un afisaj vizibil, lizibil si usor accesibil consumatorilor, amplasate in interiorul punctelor de lucru, langa ghiseul de schimb valutar.
In cazul in care se efectueaza operatiuni de schimb valutar cu monede sau bancnote uzate, rupte sau iesite din uz, monede ori instrumente de plata exprimate in valuta, de tipul voucherelor sau a cecurilor de calatorie, operatorul economic va afisa separat, numai in interiorul casei de schimb valutar, cursul de schimb practicat in aceste cazuri.
In continuare, operatorii vor trebui sa afiseze atat in interiorul cat si in exteriorul casei de schimb, la loc vizibil, cursurile de schimb valutar. In exteriorul casei de schimb cursurile, de schimb vor fi afisate pe un suport sau panou unic, intr-o culoare contrastanta fata de culoarea de fond a panoului.
Un formular de tranzactie complet
Ordinul emis de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului, care a fost deja publicat in Monitorul Oficial, mai prevede ca formularul va fi scris pe o singura pagina de format A5, vizibil si lizibil, si trebuie sa cuprinda informatii despre denumirea si adresa operatorului economic, data emiterii, datele de identitate ale consumatorului, suma tranzactionata, suma ce urmeaza a fi primita de client, precum si semnaturile operatorului si consumatorului. Mai mult, formularul va fi intocmit atat in limba romana cat si in engleza, in doua exemplare – unul pentru client, iar celalalt pentru casa de schimb.
Noi obligatii pentru casele de schimb valutar
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...