decembrie 5, 2025

Nimeni nu poate face nimic?!

imagine-articol0_51659

În timp ce majoritatea societatilor comerciale se chinuie sa produca, bugetarii împart si consuma cam dupa bunul plac banii adunati din impozite si taxe. Trist este ca deocamdata nimeni nu le poate pune stavilar. În timp ce sunt scosi din sistem câte doi-trei, zece, o suta de corupti, altii le iau locul. Sistemul în întregul sau este în asa fel asamblat, încât stoarce toata vlaga acestei tari. Ajustarea sistemului la potentialul real al economiei nu se poate face decât prin legi adoptate de Parlament. Dar tocmai parlamentarii sunt cei care au creat aceasta monstruozitate financiar economica. Sa presupunem ca Guvernul are dupa opt luni o imagine clara a situatiei din tara. De pilda, printr-o lege a salarizarii s-ar putea regla toate salariile bugetarilor. De fapt, este vorba de functiile de conducere. Bugetarii de rând sunt vai si amar de capul lor. Pâna si venitul liderilor sindical care îi reprezinta pe cei cu salarii mici urca pâna la sapte mii de euro pe luna. Un director de spital poate lua 150 de milioane de lei vechi pe luna, în timp ce o asistenta medicala duce acasa 12.000 de lei vechi lunar. stop_coloana Sunt salarii uriase în primarii, în consilii judetene, care depasesc mult salariile primarilor, ale presedintilor de consilii judetene. Nimeni nu poate face nimic. Guvernul, în general, ca emanatie a Parlamentului, nu are nici puterea si nici interesul sa faca ordine în sistem. Ratiunea pentru care s-a apelat la un guvern tehnocrat a fost de a face altceva decât un guvern politic. Adica sa termine cu numirile pe criterii politice, sa faca o noua distributie a functiilor în stat. În timpul scurt pe care îl are la dispozitie, Guvernul Ciolos poate face cel mult un raport despre starea reala a tarii. Pentru ca prea e jalnica situatia si prea e în floare coruptia ca sa se poata redresa ceva în cele 4 – 5 luni, câte le mai are la dispozitie actualul Guvern. Doar cârpeli.