Un pieton a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a fost lovit de un sofer care nu avea permis de conducere si, pe deasupra, urcase la volan cam „afumat”. Nefericitul eveniment a avut loc joi, 16 iulie, in localitatea Marca, actorul principal fiind un barbat (B. Viorel) de 32 de ani din localitate. „Fara a poseda permis de conducere si fiind sub influenta bauturilor alcoolice (0,48mg/l alcool pur in aer expirat), in timp ce conducea un tractor, barbatul a efectuat o depasire a unei autoutilitare stationate si a patruns pe contrasens, unde l-a accidentat grav pe L. Viorel, de 49 ani, din Marca, care se deplasa regulamentar pe marginea drumului”, ne-a declarat Nadia Serban, purtator de cuvant al IPJ Salaj.