Echipele de negociere ale PNL, USR PLUS și UDMR au avut sâmbătă prima rundă de discuții pentru constituirea noii majorități parlamentare.
A fost convenită structurarea negocierii pe trei paliere, cel politic, cel legat de programul de guvernare și cel privitor la funcționarea majorității parlamentare. La negocierile politice, fiecare formațiune și-a prezentat punctul de vedere referitor la organizarea și funcționarea coaliției.
În ceea ce privește programul de guvernare, a fost stabilită structura acestuia și modul în care se armonizează programele celor trei formațiuni politice, fiind făcute progrese pe o serie de capitole.Totodată, s-au convenit coordonatele activității comune la nivel parlamentar care stau la baza funcționării majorității.
Liderii celor trei formațiuni și-au afirmat voința de a oferi împreună o formulă de guvernare stabilă României, care să asigure cele mai bune soluții pentru ieșirea din criză și pentru realizarea reformelor de care are nevoie România. Formațiunile politice vor relua mâine discuțiile, iar informații referitoare la derularea acestora vor fi transmise și în zilele următoare prin comunicate oficiale și comune.
M#ie pln!!
Greșit titlul articolului !!! E bătălia pe ciolan!!! Așa ar trebui sa sune titlul articolului!!!
Cât ma bucur ca pmp-ul nu are ce negocia!!! Dumnezeu a făcut dreptate !!!
Este greu pentru naziștii din pnl să renunțe la ciolan! Fac alianțe, se fac frate și cu dracu numai să mai fie la butoane 4 ani!!!
Tara arde și baba se piaptănă spune un vechi proverb! O sa vedeți ca ăștia ne îngroapă de vi!!! Pe cei care coronavirusul nu ne va doborî o sa aibă ei grijă sa ne termine!!!
Jo napot penele! Nesimtitul de nemtalau are tupeul să ceară UDMR-ului să facă alianță cu el.Nu cu mult timp in urmă îi acuza că vor să vândă Ardealul.Imputit om trebuie să fii ca să faci așa ceva.Ungurii bineinteles au pus botul.Multa demnitate au și ăștia.
Bine ca am scapat de militianul Pop Gheorghe si de nevasta-sa, si de Cota Dana! Marc si Nosa au plecat la timp, nu ca nesimtitul “senator” necuvantator care nu stie cat este destul.
Vasile , tu ori esti prost, ori esti prost.