E inceput de florar si parca nu-i primavara cu adevarat. As vrea sa fie primavara ca in poemele lui Macedonski, ori in scrierile lui Cioran. „Zapezile” de flori ale livezilor si ramurile inverzite care ranesc albastrul cerului as vrea sa ne aminteasca de fructe si sperante precum in petrecuta copilarie. Numai ca aceasta primavara a anului 2009 nu are de gand sa-si reverse preaplinul peste curgerea cenusie a vremii. Ne amageste mereu, ne pacaleste parca. S-a molipsit de la slujitorii cu sambrie ai puterii, de la cei cu painea si cu cutitul. Ei, bine, daca primavara se mai poate „redresa”, se mai poate ajusta pe ici,pe colo, bineinteles cu voia Celui de Sus, mai marii zilei sunt neclintiti in potlogariile lor. Ne amagesc, ne mint, care cum se pricepe mai desavarsit. Campanii electorale fara acoperire, promisiuni desarte pentru mai binele de maine, care in realitate inseama sa ne ducem traiul de azi pe maine. Asa zisele masuri de avarie ne coplesesc: somaj, inghetari de salarii si pensii, diminuari drastice ale subventiilor – si asa un fel de praf in ochi – impozite si dobanzi uluitoare. Ba mai mult, recomandarile Bancii Mondiale de a prelungi varsta de pensionare la 70 de ani, , zice-se pentru pentru a se consolida fondul de pensii, ne trimite de la serviciu direct in lumea celor vesnice. Spun asta pentru ca, dupa anuarul statistic, la noi, speranta de viata a barbatilor este de 68 de ani, iar a femeilor de 75. Dar daca ne-au trebuit imprumuturi…De fapt, asumarea imprumuturilor a fost facuta chiar de la varful ierarhiei, iar noua nu ne-a ramas decat sa batem din palme, asa cum ne sta in fire. Intre timp, asistam la fel de fel de manarii murdare, la arestari programate, la eliberari nejustificate. Baietii destepti insa prospera, iar omul de rand, fie de la sat ori oras abia isi mai poate trage sufletul. Si atunci? Nu ne ramane decat sa asteptam primaveri mai altcumva, mai adevarate, care sa ne aminteasca de belsugul de fructe si mai ales de sperante. De acele sperante care s-au destramat ca o panza de paianjen.