Astazi, 11 noiembrie, se implinesc 14 ani de la trecerea in eternitate a marelui om politic Corneliu Coposu. Seniorul s-a nascut in 20 mai 1914 in Bobota, in familia protopopului greco – catolic Valentin Coposu.
Istoria recenta a poporului roman ne-a demonstrat cu incapatanare ca personalitatile autentice isi gasesc aprecierea in opinia publica de abia dupa ce au inchis ochii pentru totdeauna. Si chiar dupa ce tarana acopera intru vesnicie trupul unui roman cu valoare de simbol se mai gasesc lumpeni care sa-i intineze memoria. Au trecut 14 ani de la moartea lui Corneliu Coposu. 14 ani de „democratie originala”, 14 ani in care am simtit extrem de acut lipsa luciditatii sale politice. ^Intr-o vreme cand unii au facut doar politica, Corneliu Coposu a facut istorie”, spunea un anonim participant la funeraliile Seniorului.Si nici nu putea fi altfel. Pentru ca in familia Coposu patriotismul si interesul national faceau parte din educatia obligatorie a pruncilor protopopului greco catolic de Bobota. Parintele sau a fost inchis, batut, obligat sa isi paraseasca parohia. Dar nu a cedat si a luptat pana la capat. Si daca Valentin Coposu a pus umarul la reintregirea nationala luptand impotriva unui regim ilegitim si asupritor pentru romanii transilvaneni, fiul sau a reusit, la randul sau, sa invinga (fie si partial) „hidra comunista”.
17 ani de inchisoare in cele mai odioase lacasuri ale represiunii comuniste, urmate de domiciliul fortat in Baragan, zeci de perchezitii, agresiuni fizice si verbale din partea Securitatii. Toate acestea nu au putut indoi coloana vertebrala a Seniorului. Principiile sale, crezul national si politic au constituit adevarate suporturi morale care l-au ajutat sa treaca peste mizeriile impuse de comunism. Testamentul politic al lui Iuliu Maniu a devenit pentru Corneliu Coposu un scop primordial. Coposu i-a urmat cu sfintenie sfatul lui Maniu si nu a lasat Partidul National Taranesc sa moara. Ba mai mult, inca inainte de revolutie cu un curaj demn de mucenicie a inscris PNT-ul in Intenationala Crestin Democrata. Iar dupa Craciunul insangerat din 1989, partidul lui Iuliu Maniu si Ion Mihalache a revenit pe prima scena a politicii romanesti. Comunismul nu murise inca, multe din capetele „fiarei rosii” muscau inca din fragila democratie batjocorind jertfa miilor de tineri care si-au dat viata pentru libertate. Iar atunci, bobotanul Corneliu Coposu a devenit pentru multi romani singura speranta pentru instaurarea normalitatii. Si vreme de cinci ani Seniorul s-a straduit sa indeplineasca mandatul primit de la romani. Din pacate, al sau popor nu i-a aratat recunostinta in timpul vietii. Francezii l-au decorat insa cu Legiunea de Onoare, iar Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea il primea in „Cetatea Sfanta” ca pe un sef de stat.
A trebuit ca Seniorul sa ajunga langa Iuliu Maniu, pentru ca romanii sa se trezeasca din somnolenta. Si dupa moartea sa am constientizat, brusc, cu totii ca avem nevoie de Corneliu Coposu. Ca suntem aproape singuri fara intelepciunea si bunul simt al salajeanului cu valoare de simbol. Ne lipseste Coposu, exponentul constiintei politice postdecembriste. Ne lipseste Coposu, cel care nu a facut compromisuri injositoare. Ne lipseste Coposu, pentru ca de-a lungul existentei sale a fost socratic prin excelenta – trait conform propriilor principii, si nu a renuntat la ele nici in celula zidita sau sub soarele nemilos al Baraganului. Ne lipseste Coposu, pentru ca fara el viata politica din Romania s-a transformat intr-un circ grotesc. Iar atunci cand (din ce in ce mai rar) ne amintim de el ar trebui sa nu uitam lectia pe care acest Socrate al romanilor a sintetizat-o in cateva cuvinte – „Datoria de onoare a fiecarui roman constient este de a contribui la lupta pentru apararea democratiei si pentru instaurarea principiilor generate de spiritul moralei crestine”.

Post Views: 67