Presa din toată ţara a publicat in aceste zile mai multe anunţuri făcute de reprezentanţii NASA. Primul a avut ca referire explozia solară care ar fi afectat campul magnetic al Pămantului. Cateva zile mai tarziu, astronauţii NASA au deconspirat existenţa unei găuri negre in apropierea Terrei. Ultima noutate dată publicităţii are ca referinţă nava Discovery a cărei lansare in spaţiu a fost amanată din cauza unor fisuri la rezervorul de combustibil.
Dar oare ce inţeleg copiii, bătranii şi amatorii de telenovele din aceste anunţuri? Că se apropie sfarşitul lumii? Eu aş spune mai degrabă că NASA are mai multă inţelepciune decat să sperie lumea cu dragoni şi balauri. Nu este altceva decat un fel de manipulare a maselor, de a da “samanţă de vorbă”, celor care stau la barfă la colţ de stradă şi de a distrage atenţia televiziunilor mogulilor. Nu fraţilor, nu ne inghite gaura neagră, temperaturile extrem de ridicate pentru această perioadă nu se datorează exploziei solare, ci mai degrabă sunt un dar de la Divinitate care ne ajută să ne incălzim mădularele şi să ne reducem facturile la incălzire.
Cei care apasă pe butoanele presei incearcă să ne vandă găuri negre, pentru a uita de prăpastia in care se află economia romanească. Alegerile se apropie cu paşi repezi. Guvernanţii noştri ştiu că nu ne pot vinde gogoşi pentru că FMI-ul e cu ochii pe ei. Ne vand, in schimb, poveşti vană-toreşti cu sfarşitul lumii pentru a ne inchide gura flămandă.