Se nasc mai putini copiii; mortalitatea infantila creste ingrijorator; sporul natural este negativ si scade; divorturile se inmultesc…
Copiii nou nascuti sunt din ce in ce mai putini. Criza ii determina pe salajeni sa se gandeasca de doua ori inainte de a face un copil.
In luna aprilie a acestui an, s-au nascut 182 de bebelusi, mai putin cu 16,5 la suta fata de luna martie, cand s-au nascut 218 bebelusi si cu 2,2 la suta mai putin fata de luna corespunzatoare din anul trecut. In primele patru luni ale anului 2010, s-au nascut 781 de copii, fata de 759, in aceeasi perioada a anului precedent, ceea ce a determinat scaderea ratei natalitatii la 9,6 la mie de la 9,8 la mie, in aceeasi perioada a anului trecut.
Nu numai ca numarul bebelusilor care se nasc e tot mai mic in fiecare luna, ci si numarul persoanelor care decedeaza e in crestere. In ultimele trei luni, numarul deceselor a fost in crestere continua: in luna aprilie, au fost inregistrate 264 de decese, cu 0,4 la suta mai multe fata de luna martie si cu 11,4 la suta mai multe fata de luna februarie.
In ultimii ani, a crescut si mortalitatea infantila, adica numarul copiilor care mor in primul an de viata. Numarul copiilor sub un an, care au murit anul acesta, a fost de 12, mai mult cu patru cazuri, fata de anul trecut in aceeasi perioada, iar rata mortalitatii infantile a fost de 15,4 la mie, fata de 10 la mie inregistrata anul trecut in aceeasi perioada.
Potrivit Directiei Judetene de Statistica Salaj, sporul natural in judetul nostru este negativ, adica mor mai multi oameni decat se nasc. In luna aprilie, s-a inregistrat un deficit de nascuti, fata de decedati, de -82 de persoane, fata de -34 de persoane in luna martie si -56 in luna februarie.
In judetul Salaj, in luna aprilie s-au oficiat 104 casatorii, numarul acestora crescand de doua ori fata de luna martie, cand au fost 51 de casatorii si de de trei ori mai mult fata de aprilie 2009. In aceeasi luna, s-au inre-gistrat 37 de divorturi, numarul acestora fiind cu doua mai multe fata de luna martie.
Salajul a pierdut aproape o mie de oameni intr-un an
In anul 2009, numarul nou-nascutilor a fost de 2042, fata de 2918 persoane care au decedat. Incepand cu luna august numarul nascutilor a fost intr-o continua scadere, in timp ce numarul celor care au decedat a fost in continua crestere.