N-au convins, dar au învins
Venită după patru amicale în care nu a obținut nicio victorie, SCM Zalău a susținut vineri primul meci oficial din acest an, întâlnid pe teren propriu Unirea Dej. Având în vedere poziția din clasament a celor două echipe – SCM Zalău, locul doi, la egalitate cu liderul Unirea Tășnad, în timp ce Unirea Dej se situa pe poziția a opta, zălăuanii erau favoriți cerți în această partidă.
Echipa pregătită de Ștefan Odoroabă și Vasile Jula s-a impus la limită, 1 – 0, rezultat pentru care s-a întrebuințat serios. Zălăunii și-au creat câteva ocazii importante în prima parte prin Istrate și Sergiu Pop, dar și oaspeții au fost la un pas de gol în minutul 30. Ștefan Odoroabă a fost nevoită să schimbe încă din prima repriză, locul lui Azdren Llullaku, care s-a accidentat, fiind luat de Istrate.
Cu câteva momente înainte de finalul primei părți, zălăuanii au marcat unicul gol al partidei, prin Sergiu Pop.
Partea a doua nu a adus nimic nou în jocul celor două echipe. Dejul a încercat în final egalarea, dar fără rezultat pe tabelă.
După victoria de vineri, SCM Zalău a acumulat 41 de puncte, iar în runda viitoare va evolua pe terenul celor de la CSM Sighetu Marmației.
